Nici maine nu este prea devreme pentru viata

Iarasi nu am priceput incotro se grabea purtatorul pelerinei albastre. Nu stia oare ca, in repeziciunea lui, nu o sa mai ajunga? Am inteles insa din strigatul pierit al prietenului care se afla la volan, din sunetele stridente ale celor adunati in jur, din privirea disperata a soferului aplecat asupra trupului, din tipatul disperat pe care nu-l putea exterioriza, din tacerile nedumerite ale celor, care, ca si mine, priveau si nu puteau sa inteleaga. A lovit-o!

“Poti sa traiesti o suta de ani, daca renunti la toate acele lucruri care te fac sa-ti doresti sa traiesti atat” (Woody Allen)

Am inteles ca viata poate sa fie orice, ca viata este orice... mai putin moarte. Am inghetat, simtindu-ma cuprinsa de cel mai dement dor de viata. M-am simtit mica deoarece... nu vazut intotdeauna suferinta celor din jur, am spus si am exprimat prea putin in viata mea, am auzit prea mult. M-am simtit vinovata ca adopt atitutudinea nepasatorului fata de persoanele de care imi pasa cel mai tare, egoista ca afisez intr-un mod nedrept ignoranta. Ca nu pot sa ma bucur de viata fara sa ma intreb cu ce ma aleg bucurandu-ma. Ca nu am priceput ca de fapt viata nu este cum o vad altii, viata este asa cum o percepi tu. Sau cum o traiesti.

Incearca sa te bucuri de viata fara sa cauti momente speciale ca sa o faci! Traieste tot. Iubeste tot sau chiar mai mult. Creeaza viata si accepta-i suferintele. Razvrateste-te apoi impotriva ei. Lasa sperantele sa devina palpabile, visurile sa se implineasca. Da viata sperantei. Acorda o speranta vietii. Niciodata nu o sa fie prea tarziu sau prea devreme pentru ea.

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo