Prin lume, spre mine: Poveste emotionanta din Peru

Am cunoscut-o pe Iunia Pasca, anul trecut, in aceeasi perioada a anului, intr-o dimineata superba in centrul Bucurestiului. In acea dimineata, aceasta fata cu nume solar, mi-a daruit cartea ei – “Prin lume, spre mine - Un jurnal al devenirii”, pe care abia o lansase. Am stat de vorba pret de doua ore si la sfarsit mi se parea ca o cunosc parca pe Iunia, de o viata.

Rezonam foarte tare cu felul ei cald, optimist si curajos de a fi. Mi-a povestit despre experientele ei, despre chemarea interioara pe care a avut-o, refuzand o viata conforma cu asteptarile sociale si alegand in schimb, magia cunoasterii. Desi este foarte tanara, Iunia a reusit sa vada toata lumea si sa aiba experiente culturale transformatoare si sa cunoasca oameni extraordinari. Iunia calatoreste unde vezi cu ochii. In locurile unde ajunge ofera din ceea ce stie, pentru ca se auto-defineste ca "educatoare": "Am avut rol de educator in Europa, Asia, America de Sud, Estul Mijlociu si Africa, si am aflat peste tot ca atunci cand credeam ca educ, eu eram cea care invata cel mai mult."

Dar Iunia este si scriitoare. Este "calatoarea scriitoare" fiindca experientele intense pe care le poti avea intr-o viata trezesc in noi chiar acele mecanisme ale sensibilitatii, iar jocurile cuvintelor sunt de fapt reflectia minunatiei vietii. Asa percep eu acest "jurnal al devenirii" pe care l-a scris Iunia.

„Explorarea lumii nu e pentru mine un hobby, nu un vis sau o pasiune, ci e parte din cine sunt, precum si eu sunt parte din lumea pe care traiesc sa o descopar. Cunoasterea lumii ma ajuta sa ma cunosc pe mine insami, si intelegandu-ma pe mine inteleg mai bine lumea din jur. Concluzia la care am ajuns dupa cele patruzeci si de tari explorate pana in prezent este ca eu si lumea avem o relatie speciala, inaltatoare, sublima!”

Cartea pe care mi-a daruit-o fata aceasta cu zambet luminos, incarcat de experiente traite pana la sublim, in acea zi de inceput de vara – o traducere reusita a numelui sau – am redescoperit-o astazi...

Si mi-am amintit ca am vrut sa daruiesc la randul meu, cititoarelor Garbo, un fragment care acum, recitindu-l, mi-a transmis o vibratie emotionala puternica  si lacrimi in ochi. Avem, e drept… perioade cand suntem mai emotionali decat de obicei… Sa fie vina zilelor blande de inceput de vara?

Poveste adevarata traita de Iunia Pasca in Peru:

"Inca plini de minunata energie din manastirea sacra, Machu Picchu, ne urcam in trenul ce ne duce inapoi in Ollantaytambo. Stau langas Silviu, fratele meu, fiecare cu cate o casca in urecehe, fiecare digerand ziua ce e pe cale sa se incheie. La un moment dat ne oprim sa asteptam alt tren ce vine din directia opusa, si atunci ochii mei intalnesc o faptura firava pe marginea sinelor de tren. E o batranica adusa de spate, cu doua buchete de flori colorate in mana, si cu o privire in ochi ce-mi trimite fiori pe sira spinarii.

Foto: Iunia Pasca

Garbo

Ultima actualizare: 30 Octombrie 2019 @ 05:10

• 
• 

Mai multe despre Garbo