Atat de greu sa mori

Privi la geamul din dreapta. Parea ca nu se schimbase nimic. Ce ciudat! Ce repede trecuse timpul cand fusese fericita si ce greu se scurgea nisipul ala din clepsidra cand invoca toti ingerii mortii.

Visarea ii fu intrerupta de cineva care tocmai intrase in casa. De-ai familiei, gandi, dupa cat de incet deschidea si inchidea usile. Fata inalta si blonda intra in camera, incepand sa vorbeasca ceva mai tare. O inveli peste picioare, ii lua temperatura si o intreba daca doreste sa inchida geamul. Femeia rosti un scurt si greoi “Nu!”. Tanara ii povesti un timp, dupa care se aseza in fotoliu si incepu sa citeasca o carte cu rugaciuni. Peste ele se asternu din nou linistea.

Pentru prima data, ii paru rau ca nu mai putea sa zambeasca. Sau sa vorbeasca in fraze lungi si deslusite. O privi din nou. Cat de fericita fusese cand poposise in viata lor. Cu cat drag avusese grija de ea si o invatase ce este iubirea. Chipul i se insenina un pic. Da, ea avea sa isi aduca aminte de sufletul ei bun. Cand toamna asta se va fi sfarsit, cu siguranta nu va fi totul pierdut.

Parea ca citeste. De cand intrase in camera, zambise de multe ori. Pe ea, insa, nu o putea minti. Pentru ca femeia stia sa descifreze ochii albastri, mijiti de parca lumina difuza era prea puternica si ridurile dintre sprancene ce acum erau tot mai adanci.

Isi aduse palmele una peste alta ca pentru rugaciune. Implora din nou zeii mortii. Nu ar fi crezut niciodata ca e atat de greu sa mori. Sa mori si sa te eliberezi. Sa ii eliberezi.

Orele trecura la fel. Fata trebuia sa plece, asa ca o mangaie usor pe mana. O privi pentru ultima data. Ochii ei negri erau de ceva timp inexpresivi. Lacrimile ii secasera cu mult timp in urma. Atunci, insa, ar fi vrut sa poata plange. Sa o poata opri, sa o imbratiseze si sa o priveasca bland, asa cum facea odata. Nu putu, asa ca se rezuma cu un ultim zambet scurt si chinuit.

Toamna aceea se incheie neobisnuit. Dupa saptamani frumoase, de vara tarzie, ploile luara locul dupa-amiezilor tihnite. Dupa asta, insa, timpul isi urma cursul firesc, asternand o uitare dureroasa peste oameni si locuri. Anii stersera din dureri, inasprind suflete prea blande pentru tristeti prea mari.

Pana intr-o zi, cand usa apartamentului micut, de la etajul IV, dintr-un bloc construit si trait in vremea comunismului, se deschise din nou. Fata inalta si blonda se schimbase, la fel si camerele acelea pe care le parcurgea de parca incerca sa regaseasca in ele ceva din trecutul la care tanjea.

Garbo

Ultima actualizare: 3 Septembrie 2014 @ 05:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo