Tu

Se facuse un pic mai cald. Irina isi ridica ochii. Cerul se albise chiar si mai tare. Avea sa ninga. Privi la ceas. Mai avea inca timp sa prinda ultimul microbuz. Ajunse repede la metrou, unde se aseza pe un scaun albastru si astepta ca toate cele 8 statii sa treaca. Cuvintele Mayei ii reveneau cand si cand in minte. Si privirile ei. Si zambetul ei cu subinteles. Langa ea se aseza un baietel cu fes de ren. Apoi, la a doua statie, doi adolescenti isi furara cateva sarutari in drum spre casa. In fata ei, o femeie indesa sub scaun cele 2 sacose pe care se chinuia sa le duca, dupa care scoase din geanta maro o carticica din care incepu sa citeasca. Din difuzoare, din nou, radioul lui Mos Craciun. Era cald acolo, o moleseala placuta acaparase tot vagonul. Oamenii intrau si ieseau, aruncandu-si unii altora franturi de zambete, de parca se cunosteau. Doar era cea mai frumoasa seara a anului.

Foto: Indragostiti iarna, Shutterstock

Irina inchise pentru cateva secunde ochii. Si de-abia atunci se facu liniste. “Daca tu crezi in iubire, ce mai conteaza cativa ani? El e aici, ca si tine, bucura-te”.

“Urmeaza statia Gara de Nord”.

Fata se ridica. Apuca bara metalica si isi privi buimaca reflexia in intunericul din fata, dupa care se intoarse spre ceilalti. Dintr-o data, capatasera chipuri. Ridurile, grimasele, hainele, toate ii sopteau povestile pe care, unii, le ascundeau cu indarjire.

Iesi la suprafata si grabi pasul. Incepuse se ninga, iar pe sosea se asezase deja o pojghita subtire. Mergea saltat, privind mai cu luare aminte la trecatori. Dadu sa traverseze spre autogara. Privi in dreapta. Bulevardul luminos si nesfarsit dadea parca in urmele unui asfintit de iarna. “El e acolo, ca si tine”, se gandi din nou. Se opri. Sunetele se diminuara si ele. Isi auzea din nou respiratia. Chiar in acel moment, el era undeva, in lumea mare, asteptand Craciunul. Zambi amar, dupa care recunoscator. Ce mai contau cativa ani, cativa kilometri..era acolo si aveau sa se gaseasca, intr-o zi. Poate trecuse si el pe strada aia chiar in aceeasi seara. Poate era chiar deasupra ei, intr-un avion ce il ducea departe. Sau poate ca statea chiar in masina care oprise de 2 minute la colt si din care se auzea Lonely Christmas.

Fulgii de zapada continau sa cada peste oras. Podul Basarab parea acum doar cateva dungi desenate intr-o mare de lumini colorate. Pe sosele, capacele eliberau fum alb sau doar ingeri plecati in cautare de visuri pierdute. Trenurile veneau si plecau, aducand cu ele oameni nerabdatori sa isi petreaca sarbatorile acasa. Toti isi traiau povestea, bucurandu-se sau varsand lacrimi pentru ce ar fi putut fi. Toti insa, erau legati de un fir invizibil. Lumea intreaga devenise un labirint, un puzzle care avea sa devina o punte adevarata doar atunci cand aveau sa descifreze cu adevarat iubirea.

O povestire de Marina Rasnoveanu

Garbo

Ultima actualizare: 29 Octombrie 2014 @ 03:10

• 
• 

Mai multe despre Garbo