Dorintele trec, inceputurile raman

Viitorul este suma pasilor pe care-i faceti, inclusiv a celor mici, ignorati sau luati in ras. (Henri Coanda)

Vi s-a reprosat vreodata ca nu va puteti bucura cu fiecare por din fiinta voastra de lucrurile minunate care in sfarsit vi se intampla? Si le-ati asteptat de mult, mult timp, ati facut ca pietrele sa curga si apele sa stea pentru realizarea acestor visuri, ati calcat peste alte cadavre de visuri si v-ati impiedicat de resturi de speranta, ati inchis drumuri pe care nimeni vreodata nu le va mai putea deschide si ati dat drumul luminilor in cea mai adanca bezna?

Si totusi, in culmea incantarii, ati simtit ca ceva lipseste si poate tocmai cea mai importanta piesa din puzzle? Inseamna ca suferi de cel mai crud blestem al vietii: nu te poti bucura de ceea ce ai. Este ceea ce mi s-a spus o data, mi s-a amintit si a doua oara si am inteles eu a treia oara.

Ne aflam cu un picior in pragul unul nou inceput. O adunatura ciudata de zile, roiuri amalgamate de ore si ne vom izbi frontal de un nou inceput de an. De la anul insa, promit ca o sa ma bucur de tot ce-mi iese in cale. Si promit ca o sa ma tin de cuvant. Am avut un an al jumatatilor. Un an pe jumatate comedie (ciudat ca atunci nu mi se parea deloc amuzant), pe jumatate tragedie (cand am inteles cat este de amuzant totul, zambetele mi-au inghetat pe fata), o jumatate de an in care am trait, o jumatate de an in care am uitat sa mai traiesc, o jumatate de an in care cineva avea grija sa-mi aduca aminte, o jumatate de an in care daca nu-mi aminteam singura m-ar fi inghitit pamantul de sub picioare.

Intr-o jumatate de an am iubit total si pentru totdeauna, in cealalta am regretat ca nu am facut-o doar pe jumatate si pentru niciodata. M-am impiedicat pe jumatate. M-am ridicat pe de-a intregul. La un moment dat, mi s-a intamplat si invers. Ghinion. Se mai intampla! Am dat din umeri, am strans din ochi si am mers oriunde, insa mai departe nu.

M-au dezamagit oameni pentru care mi-as fi bagat nu doar o mana in foc, ci tot corpul. Mi-au intins nu doar o mana de ajutor, ci chiar doua oameni in care nu am crezut niciodata. Am vazut ca oamenii sunt mai buni decat cred si mai rai decat si-au imaginat vreodata. Am avut noroc de suferinta, am avut ghinion de sansa. Am invatat insa o lectie… O lectie de viata, o lectie de optimism. O lectie a unui inceput!

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo