Kim Eng – un articol foarte important: Cum sa ne crestem copiii

Fiinta isi manifesta adevarata expresie, precum o floare ce cu gratie isi desface petalele. Amandoua, cele doua dimensiuni, cea umana si ce a Fiintei, trebuie sa fie constientizate si sprijinite in viata copilului.

Atunci cand uitam cine suntem, si oamenii din jurul nostru uita cine sunt, cum sa ne asteptam ca ai nostri copii sa isi aminteasca cine sunt? Este vital sa ne amintim noua insine si copiilor nostri cine sunt in adancul inimii lor. Iata o modalitate prin care iti poti ajuta copilul sa ramana in conexiune cu Fiinta: fa o plimbare in natura si experimenteaza deplin aceasta, impreuna cu copilul tau. Respira aerul, miroase aromele, asculta sunetele si fii in natura, fara sa iti etichetezi perceptiile. Esenta naturii este in acelasi timp esenta a ceea ce suntem noi – Fiinta din noi.

De cele mai multe ori, interactionam cu copiii doar la nivel uman, mai degraba decat la nivelul constiintei. Aceasta lipsa de Fiinta creeaza separari viitoare de natura lor adevarata, carora ei nu ii pot da sens. Cand realizam ca umanul si Fiinta sunt unul si acelasi lucru, relatia cu copiii nostri se schimba. Daca realizam ca destinul lor primordial este inflorirea Fiintei din ei, dezvoltarea lor umana este pusa in locul potrivit, ca o necesitate, dar ca un aspect secundar pentru maturizarea lor.

***
Kim Eng este invatatoare spirituala, si facilitatoare a programului Prezenta prin miscare. Invataturile ei privesc transformarea constientei prin integrarea corpului, a mintii si a spiritului. (Eseul lui Kim Eng via https://communicate.eckharttolle.com)

Si o poezie pe aceasta tema:

Lumea in care parintii nostri nu ne-au vazut

Lumea in care parintii nostri nu ne-au vazut
Sau nu ne vad.
E lumea in care te simti infrigurat si adesea trist, cu lacrimi care siroiesc neintrerupt pe obraji,
Lacrimi uscandu-se si mai apoi reimprospatandu-se, lasand poteci miniaturale ce par vesnice.
E lumea in care cauti un strop de iubire.
In toti, in tot si in toate.
E lumea in care cauti cu inima ca o vrabiuta speriata, caldura primordiala a Universului,
caldura de dinaintea nasterii.
Si linistea, si increderea ca esti
Si e bine.
Iar suferinta asta trece prin noi.
Generatii si generatii de oameni care s-au simtit
Neiubiti. Ne-existati. Invizibili.
Nu cred in vina,
E doar un fel de a fi al Omenirii.

Ce frumos ar fi daca am reusi sa ne vedem,
Unii pe altii…
ca fiinte depline.
Ce sarbatoare ar fi
Atunci cand parintii nostri ar putea sa renunte, macar pentru o clipa,
La propria drama perpetuata in gene,
Sa renunte la neiubirea din ei,
IUBIND
Pe copiii lor………. (C.S.)

Garbo

Ultima actualizare: 7 Aprilie 2015 @ 04:04

• 
• 

Mai multe despre Garbo