Marul si fructele sale capata o importanta aparte in semnificatia acestei mari sarbatori. In credinta populara, daca merii nu se scutura pana in aceasta zi, este semn ca Sfantul Petru este milostiv si ca grindina nu va cadea peste ogoare. Daca apartii sexului feminin, este bine de stiut ca nu este indicat a consuma mere pana in aceasta Sarbatoare. Odata insa ce sarbatoarea trece, femeile tinere pot consuma aceste fructe, cele mai in varsta sau vaduve trebuind insa sa astepte pana la Sfantul Ilie.
In noaptea dinspre sarbatoarea Sfintii Petru si Pavel, s-a mai pastrat un obicei. Se crede ca daca te speli pe fata cu apa in miez de noapte, atunci cand cocosii canta, chipul tau va fi frumos si curat tot timpul anului, iar pistruii nu se vor mai inmulti.
In cazul in care in aceasta zi, cerul este brazdat de fulgere si tunete in ziua Sarbatorii, se crede ca in acel an nucile si alunele din acel vor fi pline de viermi, stricate sau goale pe dinauntru.
Evita sa dormi afara in preajma sarbatorii Sfintilor Petru si Pavel caci se crede ca spiritele rele umbla libere atunci si ii pedepsesc pe cei pe care ii prind dormind afara.
In aceasta zi, se spune ca rasare si constelatia Gainusei.
Tot astazi, doar astazi, se spune ca privighetorile si cucii se opresc din cantat. Mai mult, de aceasta zi, cucii se transforma in soimi si raman in aceasta forma pana la sarbatoarea de Buna Vestire.
Mai mult, o vorba din batrani ne invata sa recunoastem aparitia Sfantului printre noi. Vei sti ca Sfantul Petru umbla pe pamant ca in vremurile de odinioara atunci cand licuricii isi fac simtita prezenta, iar cucii tac…
Sarbatoarea Sfantului Petru mai este cunoscuta si sub numele de sarbatoarea lupilor caci sfantul este si patronul animalelor salbatice ale padurii pe care le hraneste. Pentru a le imblanzi si a le impiedica sa mai atace vitele din sate, se spune ca este bine sa le lasi in pace in aceasta zi, sa nu le pui capcane si sa nu le omori.
Foto homepage: mere, cina @ Shutterstock
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural