Povestea barbatului care nu credea in iubire

„Apoi va izbucni un moment de cearta, de control, de manipulare, doar ca sa stabileasca cine va fi dependentul si cine furnizorul de drog. Si, cateva luni mai tarziu, toate promisiunile pe care si le vor fi spus vor disparea. Si apoi vezi remuscarea, otrava emotionala si cum se ranesc unul pe celalalt si fara sa isi dea seama, dragostea se opreste. Fara indoiala, ei vor ramane impreuna pentru ca le este frica saramana singuri, le va fi frica de opiniile si judecatile celorlalti ca si de propriile judecati. Si unde este iubirea? ”
Barbatul obisnuia sa spuna ca a vazut multe cupluri care au trait impreuna 30 de ani, 40 de ani si ca ei erau mandri de acest lucru. Dar atunci cand vorbeau despre ei insisi ceea ce spuneau era: „am supravietuit casniciei”.

Aceasta insemnand ca unul dintre ei a capitulat in fata celuilalt; la un anume moment, ea a cedat si a decis sa indure suferinta. Cel cu cea mai puternica vointa si cu cea mai putina nevoie de dependenta a castigat acest razboi, dar unde e acea flama pe care o denumim iubire?

„Ea este a mea”
„El este al meu”

Foto: Shutterstock.com; femeie, banca

Barbatul dadea cele mai plauzibile argumente si ele pareau perfect logice: „Am trecut si eu prin toate acestea si n-am sa mai permit nimanui sa imi manipuleze mintea si sa imi controleze viata in numele iubirii.”

Pana cand intr-o zi, plimbandu-se in parc, barbatul a vazut pe o banca o doamna frumoasa care plangea. A devenit curios asa ca s-a asezat langa ea si a intrebat-o daca ii poate fi de folos in vreun fel. Va dati seama ce surprins a fost cand a aflat ca femeia plangea fiindca tocmai realizase ca „dragostea nu exista”. Acest lucru este absolut uimitor: „O femeie care sa creada ca dragostea nu exista!”. Desigur, a vrut sa afle mai multe despre aceasta femeie. De ce crezi ca dragostea nu exista?, a intrebat-o el. E o poveste lunga, i-a raspuns ea.

• „M-am casatorit cand eram foarte tanara, cu toata dragostea, cu toate iluziile. Credeam ca am sa imi impart viata cu acest barbat. Ne-am facut juraminte unul celuilalt de loialitate, respect si onoare si am creat o familie. Dar foarte curand totul s-a schimbat. Eram femeia devotata care avea grija de copii si casa. Sotul meu a continuat sa isi dezvolte cariera. Succesul si imaginea sa in afara casei erau mult mai importante pentru el decat familia. A pierdut respectul pentru mine si am pierdut respectul pentru el. Ne raneam unul pe celalalt si la un moment dat am descoperit ca nu il mai iubesc si ca el nu ma mai iubeste de asemeneaa. Dar copiii aveau nevoie de un tata si aceasta a fost scuza ca eu sa stau in acea relatie si sa suport totul. Acum ca ai mei copii au crescut, am plecat. Nu mai am nicio scuza sa stau cu el. Nu e respect, nu e tandrete. Nu are rost sa caut ceva ce nu exista si de aceea plang.”

Citeste mai departe >>> Povestea barbatului care nu credea in iubire >>>

Garbo

Ultima actualizare: 30 Iulie 2015 @ 04:07

• 
• 

Mai multe despre Garbo