De ce sunt recunoscatoare melancoliei

Chiar daca in ultimii 2 ani am descoperit pacea in mine, si universul ca intreg, razele magice de soare care se odihnesc pe fata mea, senzatia pe care o lasa picaturile reci de ploaie ce se aduna in palma, chiar daca pot sa imi ascult respiratia si pulsul care alearga prin vene si iubirea profunda, si frumusetea lunii cu fetele ei diferite…

Chiar daca pot sa ma vad ca exist, chiar daca imi observ emotiile si imi vad viata de undeva din exterior, chiar daca observ frumusetea tuturor lucrurilor care se manifesta si jocul formelor din jurul meu…

Chiar daca…
Inca mai simt ca melancolia este undeva in adancul meu si mereu se intaoarce. Se intoarce. Nu in forma aia a dramei si tragediei sau a lacrimilor de neoprit de dinainte, dar in forma unor zambete abia schitate. Cred ca are legatura cu durerea din mine (Eckhart Tolle o numeste „corp durere”, adica toate traumele inmagazinate inconstient in noi din copilarie si pana acum).

Dar nu imi judec starea, o accept. Si sunt uneori impresionata de frumoasele forme de manifestare ale melancoliei. Si stiu ca fara ea, poate nu ar fi fost create superbe forme de arta. Acum ascult albumul lui Ludovico Einaudi – Divenire, care are acest ciudat sentiment de melancolie. Cred, cumva, ca aceasta este frumusetea care rezida din egouri, este o frumoasa manifestare a dualitatii.

Materia prinde o forma si apoi se neaga pe ea insasi, in chiar acelasi moment. Si mai cred ca sensibilitatea vine tot din melancolie. Krishnamurti spune: „Constientizarea sensibila a naturii, a raului, a cerului, a oamenilor, a drumului aglomerat este afectiune. Esenta afectiunii este sensibilitatea. Dar majoritatea oamenilor se tem sa fie sensibili si asa isi prelungesc amaraciunea.” Si de aceea sunt recunoscatoare suferintelor mele… Pentru ca m-au facut sa vad, sa percep aceasta imensa frumusete!

Textul meu a fost inspirat de vizionarea acestui mic filmulet de animatie, cu care am rezonat foarte tare:

Despre melancolie - Scoala vietii

'On Melancholy' - The School of Life from Hannah Jacobs on Vimeo.

O animatie de School of Life, pe un text de Alain de Botton:

"Melancolia nu este un cuvant care se afla pe buzele tuturor. Dar ar trebui sa ii dam mai multa atentie. Chiar sa o cautam din cand in cand. Melancolia este o specie de tristete care apare cand ne deschidem asupra faptului ca viata este dificila si ca suferinta si dezamagirea sunt aspecte esentiale ale experientei universale. Nu este o afectiune care trebuie vindecata.

Societatea tinde sa scoata in evidenta starea de spirit pozitiva. Dar trebuie sa admitem ca realitatea este, in cea mai mare parte despre suferinta si pierdere. O viata buna nu este imuna la tristete, dar una in care suferinta contribuie la dezvoltarea noastra. Melancolia este un cuvant folosit gresit. Nu inseamna trist si mizerabil, inseamna a intelege fara furie, faptul ca lumea este plina de lacomie, ca rar gasesti pacea, ca e greu sa traiesti confortabil cu cei dragi, ca este foarte neobisnuit sa ai o cariera care este in acelasi timp bine renumerata si care te si implineste, ca foarte multi oameni cum se cade trec prin momente grele.

Adesea, tristetea pare sa faca mult sens. Invatam asa de tarziu despre lucruri. Ai irosit ani... Toata lumea a facut-o. Poti sa eviti regretul doar punand stop imaginatiei. Intelepciunea melancoliei este opusa furiei. Si sta in intelegerea ca supararea nu e doar din cauza ta. Ca nu esti singur si ca suferinta ta apartine umanitatii in general. Sa accepti acest lucru din inima inseamna sa devii mult mai plin de compasiune si mai putin razbunator. Melancolia nu ar trebui sa ne faca disperati, ci mai degraba mai iertatori, buni si mult mai capabili sa ne concentram pe ceea ce conteaza cu adevarat. Cat inca mai este timp..."

Julia S.

Foto homepage: Flickr/ akshay moon

Garbo

Ultima actualizare: 7 Octombrie 2015 @ 10:10

• 
• 

Mai multe despre Garbo