Povestea primului meu fir de par alb

Merita si trebuia neaparat sa aiba parte de propria poveste, chiar daca a apartinut si altora inaintea sa. Primul meu fir de par alb... L-am observat cu o mica scrasnire de dinti si cu o mare impunsatura in inima. L-am vazut intinzandu-se sfidator si lenes in partea dreapta a podoabei capilare cu care m-am mandrit intotdeauna. Mi-a zambit sagalnic si ingamfat dintr-un colt de oglinda, in toata splendoarea sa cea alba: uita-te bine la mine si spune-mi ce gandesti.

I-am raspuns cu un zambet: primul meu fir de par alb a fost de fapt la 16 ani. Primul fir de par alb nu m-a speriat deloc. Lui nu-i trebuiau file din poveste, el era norocul si optimismul care imi faceau cu ochiul din oglinda. Pe el nu l-am scos chiar daca era posibil sa ma trezesc cu alte 10 fire in loc, nu l-am scos caci s-ar fi ales praful si pulberea de fericirea mea in viata.

Al doilea fir de par alb a fost insa primul care m-a pus pe ganduri. Pe acesta insa, cel din urma si cel dintai, l-am smuls fara mila si cu nepasare, caci prezenta lui mi-a adus aminte ca ceva s-a schimbat in viata mea. S-au schimbat anii. A inceput sa curga timpul. Din mine pe langa mine... Din sufletul meu in roua de speranta, de viata si de tinerete.

Printre celelalalte fire de par tinere, clar nu-si are locul un fir de par carunt si matur. Nu ca nu mi-as simti tineretea vorbind din fiecare por si radacina de par, dar simteam nevoia sa o vad din nou. Trebuia sa ma simt frumoasa, sa arat tanara din nou, increzatoare in mine si in puterile mele, mandra de ceea ce am realizat si sigura de timpul care ma va ajuta sa duc la implinire ceea ce nu am implinit inca.

L-am smuls cu obida ca sa am confirmarea fizica a tineretii mele, ca sa nu fiu nevoita sa aplic pe toate firele deodata tratamente instantanee de innegrire. In acest fir de par alb s-au strans toate durerile si neputintele mele. L-am smuls ca sa-mi smulg tristetile, l-am smuls pentru ca mi se parea ca imi striga neputinta si, mai presus de orice, eu vreau sa pot. L-am smuls caci imi amintea ca-n viata dai peste greutati care te indoaie si peste necazuri care te imbatranesc inainte sa-ti dai seama ca nu este vremea lor.

In mod absolut natural si firesc, chiar or sa-i urmeze altele? Azi unul, maine altul, poimaine altele? Daca arat mai putin tanara, inseamna ca o sa ma simt la fel? Oare o sa-mi pierd identitatea ratacind pe vreo carare pe care nu am apucat sa umblu inca? Oare o sa mai gasesc in mine si in cei dragi mie dorinta de a schimba lucrurile? O sa zboare copilul din mine speriat ca nu mai isi recunoaste gazda care l-a primit cu dragoste si cu bratele deschise? O sa plang in hohote de amaraciune dupa el sau o sa intampin cu gura pana la urechi sosirea omului matur? Oricum ar fi te implor, batranete, mai lasa-ne putin... Doar sufletele naïve de copii sunt cele care pot opri timpul.

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo