Povestea primului meu fir de par alb

Târgul de Crăciun „Magia Basmelor”, pe esplanada Operei Naționale București în luna decembrie

22 Noiembrie 2024

Ai grijă de tine, iubește-te și regăsește-te. Mai apoi, vei atrage ceea ce îți este menit să fie în viața ta

22 Noiembrie 2024

20 Februarie 2009 publicat în Lifestyle

L-am smuls cu obida ca sa am confirmarea fizica a tineretii mele, ca sa nu fiu nevoita sa aplic pe toate firele deodata tratamente instantanee de innegrire. In firul de par alb s-au strans toate durerile si neputintele mele. L-am smuls ca sa-mi smulg tristetile, l-am smuls pentru ca mi se parea ca imi striga neputinta si, mai presus de orice, eu vreau sa pot. L-am smuls caci imi amintea ca-n viata dai peste greutati care te indoaie si peste necazuri care te imbatranesc inainte sa-ti dai seama ca nu este vremea lor.

Cand m-am uitat mai bine la locul in care firul de par alb obisnuia sa existe, mi-am dat seama cum s-a terminat povestea lui. Firele de par alb se nasc ca sa ne aduca aminte ca suntem niste peregrini in viata. Ele sunt menite sa spulbere minciuna de a crede ca avem tot timpul in fata, ne reamintesc dragostea de viata si dragostea din noi, ne iau si ne dau elanul trairilor, ne fac sa suradem calm, ne dovedesc ca lucrurile insignifiante si marunte ne fac sa ne simtim mari, ne confirma ca trebuie sa ne grabim sa traim. Atat si nimic mai mult. Am inteles ca tineretea spiritului rade la urma, chicotind sagalnic si din spatele firelor de par albe. Si rade mai bine...