Primavara cu chip de copil, cu suflet de femeie

Dar e totusi primavara... primavara care te face sa crezi in nimic si in tot. Si tot o simt si tot o astept cu dragoste, cu bratele si sufletul deschis. Tot fac ghemuri din sperante si vise si le prind de crengile copacilor.

Inca astept cu nerabdare sa-mi aleg baba si ma supar si imi e teama cand vad nori si rost de ploaie. Tot astept sa fie bine, mai bine... Suficient de bine. In fiecare primavara incerc sa ma conving ca e floare la ureche sa o iei de la inceput. Si nu e asa? Doar atunci cand am fost creati noi, oamenii, era un inceput superb de primavara... In aceasta primavara sper sa am si eu puterea inceputului ca sa nu mai ratacesc zadarnic prin trecut. Nici un gol sa nu mai existe in inima, nici o criza sa nu mai suiere prin portofele... In speranta fericirii, o sa port in piept un snurulet rosu cu alb prins in piept chiar daca nu se mai poarta. O sa cred in simboluri si in intelesuri.

O sa stralucesc ca primavara, o sa infloresc ca florile, o sa ma scutur de griji la fel cum se scutura copacii de flori. Jobul acela minunat prin care nu fac decat sa ma redescopar si sa-mi recastig placerea de a munci sa faca bine sa ma astepte. Eu vin spre el... fara esecuri, fara stres, fara obligatii, fara “trebuie”. Iubirea aceea promisa... sa vina odata si sa nu mai fie cu asa amar de suferinta si asa ploaie de durere. Eu o astept cu feminitate, cu optimism, cu frumusete, cu lumina si soarele calai de afara, fara rabdare ca doar nu o sa traiesc o suta de ani, ci doar mai multe primaveri... Nu sunt doar vise de copil si sperante romantice de femeie, este doar o primavara. Nu vreau sa fie doar o primavara, ci "acea" primavara. A noastra, a femeilor si a tuturor lucrurilor si persoanelor care ne sunt dragi.

O primavara frumoasa!

Un articol de Dana Negoita

---

---