Care este rostul?

Ii lasam in spate. Geamul a ramas deschis. E bine asa. Sunt alive din nou, imi spun. La un sens giratoriu, nu stiu cum se face ca raman iar blocata. In stanga mea, Dambovita. E aproape mut.

Imi aud doar respiratia. Dintr-o data, ma simt mica, prea mica. Privesc din nou in stanga. Parca m-ar lua plansul, dar habar nu am de ce.

Drumul pana aproape de casa e liber. Nu spun nimic. Gandurile imi sunt goale. Mai am un singur semafor si gata.

Nu-mi place starea asta. Nu ma inteleg si nu stiu cum sa redevin din nou eu. Si, dintr-o data, inteleg. Imi trece prin fata ultima jumatate de ora.

Nu sunt a little God, sunt un nobody cu pretentii de diva. Da, am haine de firma, iPhone ultima generatie, masina ultimul racnet si prieteni sus pusi. Stiu cum sa fac din priviri si cuvinte oamenii, dar…what’s the point?

As fi putut fi altfel. Ca femeia aia trista, dar care a zambit. Ca fata aia banala, dar care a facut o fapta buna. Ca tinerii aia revoltati, dar care au avut puterea sa ii schimbe pe altii.

Peste cateva secunde se va face verde. Sa trec calea tampitului care vine din stanga sau sa fac dreapta, cum trebuie? Ar insemna 10 minute in plus.

Ma uit in stanga. O groaza de masini. Telefonul incepe subit sa sune. Il ignor. La asta ma pricep cel mai bine. Ochii ma gadila, iar fata mi se umezeste instant.

Verde.

Masinile trec una dupa alta. Sunet de roti, de motoare, de radiouri si de voci de copii. Niciun semn, insa, de claxoane nervoase.

* un articol de Marina Rasnoveanu

Foto int: Antonio Guillem / Shutterstock.com

Foto homepage: Rus S / Shutterstock.com

Garbo

Ultima actualizare: 7 Aprilie 2016 @ 03:04

• 
• 

Mai multe despre Garbo