Pacaleala pacalitilor

Poate iubirea, ca loveste in ingamfati si crede ca ii poate transforma in modesti, ca poate face peste zi ca un suflet mic sa devina mare peste noapte. Poate tu, ca ai iubit in batjocura. Poate eu, ca am batjcorit iubirea. Poate niciunul... ca nimic nu se intampla daca nu lasi sa se intample, ca nicio minciuna nu ajunge sa devina adevar daca un cineva nu crede in sensul ei.

Mai conteaza cine-i ursul, care-i vulpea? A fost o pacaleala. Am fost eu fericita cu tine? Niciodata. Am suferit eu cand am ramas fara fericire? Nicicand. Am zambit eu ca proasta gandind cat sunt de inteligenta ca te cred? In niciun caz. Mi s-au innodat mie lacrimi sub barbie vreodata? Da, atunci cand curatam ceapa. M-am culcat bruneta si m-am trezit cu fire albe? Nu. Era un cosmarel.

M-am culcat cu fata rumena si frageda ca de bebelus si m-am trezit cu 3 riduri deodata sub un singur ochi? No way... era iluzie optica. M-am maturizat eu cand ai intinerit tu? Ma indoiesc. Nu ma crezi? Citeste ce am scris pana acum. Am refuzat eu sa privesc in cei mai frumosi ochi de barbati pentru ca aveam impresia ca lumina lor reflecta lumina ochilor tai? Deloc. M-am indragostit de toti fara sa ma friga nici macar unul. Refuzam eu sa ma privesc in oglinda pentru ca te simteam cum ma privesti si ranjesti la mine? Da de unde... Cine te-a crezut ca iubirea nu doare pana cand nu ai facut-o sa zvacneasca fiere si amar? Eu da. Acum.

Dar sa nu crezi ca m-ai pacalit de tot sau ca inca imi e mila de mine si dor de tine. Am strans, impachetat, am aruncat bagaje, mi-am facut provizii noi in plamani, am respirat prin piele, am aerisit inima, mi s-a facut iar pofta de fericire, m-am dus din nou la cules de iubire. Nu mai ploua, nu mai ninge. Nu mai urasc nepasarea. Nu mai invidiez egoismul. Batranul a redevenit copil. Urmele din suflet au inceput sa se retraga. Le-am oblojit cu frunze de varza, le-am incurajat cu vitamine de primavara. Regretele s-au scurs in pamantul de iarna, au degerat, s-au crapat in patru, in doua pana s-au facut una cu praful. S-au intors sperantele. Au venit calare pe soare, s-au pitit in nori, rad din parcuri printre copaci, imi zambesc prin zambetele celorlalti. Din cand in cand stau tintuita locului si ma uit lung dupa ele cum trec in lene pe langa mine: hei, de ce nu ma vedeti cand va fac cu mana?... Hei, asteptati-ma sa ma pregatesc cum trebuie, sa vina Mahomed la munte, sa pot sa fug repede ca sa va prind bine.

Vezi? Tu le vezi?... Trist. Nici eu. Te-am pacalit si de data asta. N-am scapat inca de tine. Esti cu un pas in urma si o pacaleala in plus inaintea mea. Iubirea e toata o mare pacaleala. Nevinovata si mai ales vinovata. Mi-ar placea sa ma las din nou pacalita de ea.

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo