Uneori avem nevoie de un impuls care sa ne deschida ochii, sa ne faca sa privim lucrurile diferit si in cele din urma sa ne transforme caci, nu presupune oare viata o continua transformare? Unele forme de arta imbina intr-o armonie desavarsita spiritul estetic cu mesajul care se ascunde in spatele creatiei, mesaj menit sa ne schimbe macar pentru o clipa perspectiva.
Filmul poate transmite o astfel de lectie de viata, provocandu-ne sa lasam in urma ideile care ne limiteaza intrucat nu ne permit sa vedem imaginea de ansamblu. Printre filmele bune de vazut gasim productii care ne fac sa contemplam lumea altfel si sa gasim semnificatiile ascunse ale existentei noastre.
Filme bune de vazut
The Fountain
Cautarea izvorului vietii eterne a fost intotdeauna una dintre provocarile umanitatii; pentru Tom aceasta devine o obsesie care il impiedica sa vada dincolo de conditia efemera a omului: unul dintre mesajele principale ale filmului este ca eternitatea se gaseste de fapt in adancul sufletului nostru. Aventura personajului principal se desfasoara pe mai multe planuri care au in comun calatoria spirituala a acestuia; in final Tom se regaseste pe sine prin credinta in imortalitatea spiritului a carui energie este alimentata de catre puterea divina a universului.
The Butterfly Effect
Un lucru interesant la acest film este faptul ca mesajul sau este strans legat de teoria haosului; efectul fluturelui se refera de fapt la impactul haotic pe care il au chiar si cele mai mici schimbari care au loc in univers. Evan descopera calatorind in timp si schimband de nenumarate ori drumul vietii sale faptul ca universul este un sistem bine structurat, armonios care daca este modificat astfel incat nu mai functioneaza dupa propriile legi se creeaza un haos care nu afecteaza doar viata celui care a schimbat desfasurarea naturala a evenimentelor, ci intreaga lume. O posibila lectie pe care o invatam in urma interpretarii filmului este faptul ca trebuie sa acordam mai multa atentie deciziilor pe care le luam; nu numai viata noastra depinde de ele ci si a persoanelor apropiate.
I Origins
I Origins este unul dintre acele filme bune de vazut tocmai datorita faptului ca reprezinta o provocare intelectuala dar si spirituala care te stimuleaza; nu transmite un mesaj clar ci te lasa pe tine sa gasesti printre multiplele interpretari acea lectie de viata care sa ti se potriveasca. Cu toate acestea, un lucru este sigur: producatorul sau, Mike Cahill, a surprins perfect conflictul interior cu care se confrunta un om de stiinta in incercarea sa de a demonstra ca de fapt ochiul nu este un simbol al puterii divine ci doar un rezultat al evolutiei. Dupa ce o cunoaste pe Sophie, intreaga sa existenta capata un alt sens iar granitele care separa stiinta de religie incep sa dispara treptat.
The Family Man
Nu oricine are posibilitatea de a avea parte de o a doua sansa iar pentru cei care se pot bucura de o astfel de ocazie, oportunitatile nu sunt mereu atat de evidente. The Family Man nu este un film numai despre importanta familiei si a dragostei si despre cum o viata plina de bogatii nu aduce adevarata fericire. Este mai mult decat atat; mesajul sau ne indeamna sa gasim in noi insine puterea de a cauta si de a lupta pentru ceea ce ne face fericiti intr-adevar. Dincolo de orice dorinta superficiala, cantecul sufletului asteapta sa raspandeasca ritmuri pline de veselie in viata noastra.
If Only
Filmul ne aminteste ca de multe ori viitorul ne preocupa atat de mult incat uitam sa traim in prezent. Grijile si temerile fata de necunoscut pot fi controlate pe masura ce invatam sa apreciem fiecare moment din viata noastra si sa fim recunoscatori pentru iubirea persoanelor dragi noua. Mesajul filmului ne incurajeaza sa visam ca si cand am trai o vesnicie dar sa iubim ca si cand nu ar mai exista ziua de maine. Ian retraieste ziua in care iubita sa are un accident, ajungand sa isi schimbe viziunea limitata asupra existentei sale.
City of Angels
Seth renunta la conditia sa de inger pentru a putea trai alaturi de femeia de care s-a indragostit, aratandu-ne ca iubirea ne transforma, ne face sa fim mai puternici in ciuda vulnerabilitatii umane. In momentul in care dragostea trece de orice obstacol si limita, puterea sa eclipseaza toate sacrificiile facute dar si experientele negative care pot aparea pe parcurs. Spre final, filmul ne face sa simtim atat tristetea fata de conditia efemera a omului cat si bucuria unei vieti implinite care depinde de abilitatea noastra de a vedea binele chiar si acolo unde se strecoara umbrele suferintei.
Eternal Sunshine of the Spotless Mind
Cum ar fi daca am putea sterge toate amintirile care ne fac sa suferim? Una dintre cele mai importante lectii de viata pe care le putem invata este faptul ca atat experientele pozitive cat si cele dure au contribuit la formarea identitatii noastre din prezent; daca am scapa de acele amintiri negative am uita cine suntem cu adevarat chiar daca la prima vedere poate parea ca uitarea ne aduce pacea sufleteasca de care avem nevoie. Filmul reuseste sa surprinda acest mesaj realist cat se poate de bine, aratandu-ne in acelasi timp ca depinde de noi sa gasim in interior acea putere de a ramane impacati cu trecutul nostru, chiar si cand vine vorba despre o iubire pierduta.
Foto fr si main: By mycteria /Shutterstock
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri