Cioburi de viata...

Orice varsta am avea, noi oamenii, avem mare nevoie de iubire, avem nevoie sa daruim si sa primim. Cu cat daruim mai mult, cu atat asteptam mai mult. Dar uneori gresim in aceasta asteptare prea mare. Pentru ca fiecare om iubeste in felul sau in ritmul sau. Unii au o capacitate foarte mare de a se exterioriza, altii in schimb... o simt adanc in inima, dar nu spun, nu trambiteaza in gura mare. Sunt oameni care pot iubi foarte puternic si fac din asta chiar o arta. Sunt carismatici, imprastie iubire tuturor cu darnicie. Altii sunt introvertiti si numai in intimitate isi arata dragostea ce o simt. Unii oameni cand iubesc pun persoana iubita deasupra tuturor!

Unii oameni insa nu sunt capabili sa iubeasca prin firea lor sunt reci si egoisti. Iubind o astfel de persoana risti sa suferi foarte mult si sa fii deceptionat/a. Acei oameni ce nu pot inlocui cuvantul EU cu minunatul pronume personal -NOI!!! Nici nu ar trebui sa incerce o relatie caci se simt bine doar cu ei insisi! Unele relatii te duc dincolo de curcubeu, altele te coboara sub limita umana; din toate insa invatam cate ceva. Chiar daca suferim uneori, apoi devenim mai intelepti si mai puternici! Oameni dragi, iubiti-va mult si apreciati omul ce va este tovaras de viata. Iubirea e un dar... nu il lasati sa se risipeasca in vant…E DREPT ca dragostea ne ofera cel putin in prima faza satisfactii nemaintalnite pana atunci, dar de multe ori ne hranim singure iluziile inzestrandu-l pe omul iubit cu niste calitati pe care el nu le are! Cel putin nu inca...

Foto: Pixabay

Eu zic ca in tinerete ne indragostim de iubire. Poate gresesc spunand asta, dar asa s-a intamplat de multe ori. Ne este greu uneori sa fim adevarati, ne este frica sa nu fim intelesi gresit, incercam prea mult sa fim placuti de ceilalti si uitam sa fim noi, noi cei adevarati si simpli. Chiar si in fata oamenilor pe care ii iubim din teama de a nu ii dezamagi nu reusim sa ne revelam sufletul pe deplin, simtirile adevarate pe care le experimentam.

HAIDETI SA NE ARATAM ADEVARATELE SENTIMENTE ... sufletul si toate culorile din care e compusa paleta noastra de culori!! Unele relatii te duc dincolo de curcubeu, altele te coboara sub limita umana; din toate insa invatam cate ceva. Chiar daca suferim uneori, apoi devenim mai intelepti si mai puternici!

Din dorinta de a fi pe placut celui iubit, am adorat totul la el, chiar si defectele, el in schimb ne-a taxat cu meticulozitate fiecare mica imperfectiune… La un moment obosesti sa fii mereu criticat mai ales de un om care nu iti este superior ca si inteligenta, origini sau educatie; si atunci te arati asa cum esti, fara mila si fara regrete. Atunci cand realizezi ca singura te-ai facut pres pentru un oarecare, dezamagirea provocata de el dar si de tine insati ca ai fost orbita de vorbe mieroase, fara substrat, este mare. intorci foaia si termini tot! Despartirea este pasul intermediar spre o alta treapta a evolutiei noastre.

Nu fiti tristi ca sunteti singuri, fiti recunoscatori ca ati iubit si ca ati fost iubiti. Timpul nu se termina acum! Veti mai iubi si cu siguranta veti mai fi iubiti. Atunci cand ne ratacim de noi am vrea ca altcineva din afara sa vina si sa ne intinda mana sau sa ne recunoasca frumusetea sufletului..... Un suflet bun si iubitor nu este apreciat la justa valoare decat de un alt suflet la fel de bun, la fel de inalt. Cei ce nu va apreciaza se afla mult sub voi din punct de vedere vibrational. si atunci o relatie cu un astfel de om ar fi din start un esec. Unii oameni nu isi expun frumusetea interioara de teama de a nu fi raniti, altii se tem de esec, altii se tem de despartire sau de a nu fi abandonati.

Daca am incepe o relatie cu incredere, infruntand teama de esec sau de abandon, perfect constienti si asumandu-ne faptul ca un lucru care a inceput la un moment dat va avea inevitabil si un final… atunci nu s-ar mai transforma o despartire intr-o tragedie.

Uneori plangem cu lacrimi de bucurie, alteori cu lacrimi grele de tristete adanca, uneori inima din piept se rupe in bucati si se transforma in cristale de durere... Ele se rasfrang peste oameni si intristeaza tot in jurul lor ca un suvoi rece-chiar inghetat si involburat ce matura totul in cale ... Uneori plangem de durere, alteori de neputinta, uneori plangem in tacere, alteori doar din suferinta. Cand ne plangem de mila insa, e cel mai trist, pentru ca nu putem acuza pe nimeni de esecul nostru ca si oameni si am smulge carnea de pe noi sau am urla precum lupii de atata durere…

Si totusi lacrimile ne si vindeca. Dupa un plans sanatos, luam decizii si ne transformam in stanca! De azi voi fi un alt om mai puternic si mai inalt sufleteste caci nu ma voi mai lasa calcat in picioare nicicand! Nu cred sa fie om in lumea asta mare si tare nedreapta uneori care sa nu fi plans cu toata fiinta lui.

* de Ionescu Maria Gabriela

Foto homepage: Amy/ Flickr.com

Garbo

Ultima actualizare: 22 Septembrie 2016 @ 07:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo