Bun venit, iubire. Pa pa, singuratate.

Te-am auzit pasind incetisor asa cum intra primvara in vietile noastre - plina de energie si totusi atat de discret. Calm, cald… tu; cat despre ea... bucuroasa si indestulatoare. Cu puseu de viata, libertate si nou.

M-ai invaluit cu zambetul si naturaletea ta atat de umana si blanda, facandu-ma sa simt in plina iarna culoarea fluturilor albastri cum isi tremura naiv si sincer aripile pe umarul meu, inainte de a se aseza pentru totdeauna in viata mea si a ma insoti. Cu bucurii. Inopinat. Sigur si debusolant de brusc.

Foto: Pixabay

Acum sunt fericita. Fericita ca am supravietuit la tot ce a fost pana acum. A durat doar 33 si un pic pentru a-ti spune “Bun Venit” si “Pe tine te-am asteptat de-o viata.” Pretul platit? A fost mare, insa acum nu mai conteaza. As plati si inzecit pentru ceea ce mi-a oferit viata si isi propusese sa imi ofere, dar nu doream sa cred, nu aveam aceasta capacitate; si uite-o cum a reusit sa potoleasca in mine toate furtunile si dezechilibrele. Fericita ca am supravietuit pentru a putea fi acum un Eu si un TU. Fericita gandind la totul ce ne-a construit si ne-a adus in acum. Cuvintele sunt minimaliste si neincapatoare pentru a putea tine cont de energia ce o detin spunand: “BUN VENIT, IUBIRE. PA PA, Singuratate”.

Nu-i asa ca e incredibil de placut si surprinzator cum totul se poate rezolva intr-o singura zi, cand pana atunci te-ai zbatut in complicatii si nelinisti!? Da, e curios si reconfigurant, insa nu imposibil. Ori poate ca doar tot ce e imposibil e pentru a-ti demonstra POSIBILUL de pe urma si a te convinge:
- sa te lasi pe mana ei, a VIETII
- ce trebuie sa vina vine orisicum.

Lacrimile s-au transformat in stralucirea boabelor de roua si de viata si imbratisarea noastra a devenit cel mai pretios dar. Faptul ca stau acum si te privesc, ca te aud, ca ne vorbim, ca ne intelegem si radem la aceleasi lucruri sau mustacim cu subinteles cand lumea ne priveste ciudat si nu intelege despre ce e vorba, e MAI MULTUL pe care l-am vrut.

Prieteni pe viata, oameni intalnindu-se atat de intamplator si totusi facuti sa fie. Bucatelele noastre ne-au adus impreuna: de ganduri, de iubiri, de nelinisti, de cautari, de acceptari, de infrangeri. Toate impingandu-ne sa mai facem inca un pas, spre noi, cei de azi. Iubirea a fost mereu aici, insa doar azi am lasat-o sa ma cuprinda cu adevarat si nu o mai las. Nu o mai lasam. Cand e atata fericire cum sa nu vrem sa nu o facem infinita si sa o multiplicam inmiit ca apoi sa o impartim!?

Si astfel de natura ei permanenta devenim constienti.

Coborandu-ne fiecare in noi am inteles care e calea sa ne intalnim.

Hello, Love. Bye Bye, Loneliness.

* Un articol trimis de Alexandra Serban

Foto homepage: ssuaphotos / Shutterstock

Garbo

Ultima actualizare: 31 Ianuarie 2017 @ 06:01

• 
• 

Mai multe despre Garbo