Fericirea se plateste dupa

Orice lucru prea mult si prea fericit in lumea asta se plateste. In functie de cat de mult si bun este, in functie de cum nu stii sa-l pastrezi, in functie de cum stii sa-l apreciezi, in functie de unitatile de masura in care il exprimi, in functie de cat de mare stii sa faci nimicul, in functie de cat de roz ti se pare griul. Dupa ce o traiesti mult si bine si constati ca nu ai putea sa traiesti o eternitate fara ea, la urma platesti greu pentru ea, Fericirea. Cu efemeritatea, cu pierderea, cu lipsa ei, cu toate carcotelile, jalea, golul, durerea si penibilul, cu toata satra jalnica a lu' Papuc care ii urmeaza. Fericirea se plateste abia cand ramai fara. Cand o ai, nu ridici un pai in plus exceptand trairea si exploatarea ei. Cu nu o mai ai, platesti pentru ca ai avut-o odata cu pretul obisnuintei, cu banii jos ai dezobisnuintei.

Un echilibru trebuie sa existe in toate, altfel ar fi toti oamenii fericiti si senini, altfel ar fi gol iadul si promisiunea raiului nu ar mai incanta pe nimeni. Fericirea se plateste dupa ce o gusti, dupa ce constati ca-ti place al naibii de mult, dupa ce musti din ea cu pofta si parca nici dracul nu te mai satura, dupa ce continui sa o rumegi incet si sa o inghiti repede, constatand tampeste ca stomacul tot iti cere de mancare. Plata fericirii incepe din timp. Incepi sa platesti pentru ea in timp ce iubesti, in timp ce se face dragoste din tine si cu tine, in timp ce plangi si ti se evapora lacrimile, in timp ce razi si iti curg broboanele, in timp ce soarele iti face cu ochiul, in timp ce oamenii scot din piatra seaca bunavointa, in timp ce primesti si uiti masura a ceea ce primesti.

Fericirea se plateste cand nu esti satul de ea. Cand vrei mai multa si mai multa, cand nu-ti ajunge portia pe care o ai, cand nici macar nu stiai ca o ai si o asteptai mult si bine. Cand iti vine sa explodezi in ea. Cand te apuci sa dai din ea celui care a aruncat-o in viata ta. Cand dai azi o bucata, maine alta, pana cand ajungi sa o dai pe toata celui care ti-a dat putin din ea. Fericirea ti se ia de-a gata putinul cu putinul, pana cand ramai fara. Atunci te tii cel mai bine si incerci sa lupti cel mai crancen pentru ea. Atunci sa vezi cat este de relativa, cum crezi in ea, cum nu mai crezi in nimic. Cum ca-i alba, cum ca-i neagra. Cum ca e. Cum ca nu exista deloc. Cum toti cei din jurul tau de vina. Cum nu esti capabil tu sa o mai gasesti.

Dupa ce devii una cu fericirea si te crezi la ani lumina de pierderea ei, incepi sa platesti pentru ochii care s-au uitat mai sus decat trebuiau, pentru sufletul care a crezut mai mult decat se putea credea, pentru inconstienta, pentru tupeu, pentru frica si lasitate, pentru iubirea care e sora de sange cu fericirea si ruda neagra cu ea, pentru iubirea care e de fapt fericirea cea mare. Iubire, iarta-ma ca nu stiu ce spun. Fericire, uita-ma, ca imi este groaznic de dor de tine.

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo