De astazi, nu ma voi mai lasa niciodata calcata in picioare din dragoste

de Ionescu Maria Gabriela

Am plans mult cand a plecat, aproape o luna am plans in fiecare zi si in fiecare noapte. Era foarte dureros mai ales ca nici nu ne-am certat vreodata. Era dureros pentru ca nu il puteam invinovati de nimic decat ca nu ma mai iubea. Este asta o vina?? Nu mi-a spus in cuvinte ca nu ma mai iubeste, dar la ultima noastra intalnire, in discutie, mi-a spus ca merit ceva mai bun decat el… Pe moment am crezut ca o spune doar asa, ca un fel de glumita nevinovata, dar nu am realizat dimensiunea grava a problemei decat cand s-a urcat in autobuz. Am vrut sa il sarut cum ne sarutam de obicei, dar a intors putin fata si sarutul a cazut pe obraz.

Apoi, cand l-am sunat dupa-amiaza, mi-a spus ca atat cat am avut eu piciorul si mana in ghips a cunoscut pe altcineva si sa ii dau timp. Intr-un sms, mai tarziu, mi-a spus ca: "ne vom iubi in alta viata”.

Am plans cu ochii, lacrima dupa lacrima, apoi lacrimi unite in suvoaie subtirele mi se innodau in barba. Imi era rusine de plansul meu, ma detestam ca plang, plansul meu era urat, imi schimonosea fata asa cum imi mutila si inima. Eu as fi vrut sa fie curat, diafan ca la cinema, dar nu ma puteam abtine; plangeam pe ascuns sa nu stie nimeni; plangeam in hohote cu nasul rosu si curgandu-mi, cu ochii injectati ca ai unui alcoolic. Plansul meu ma desfigura cumva. Am plans cu inima caci simteam ca se rup din inima mea bucati care incep sa curga la vale ca niste sloiuri fierbinti ce ma secatuiau de viata si de sange.

Am plans cu mintea, am plans dupa euforia pe care o simteam in mine cand eram impreuna cu el. Am plans cu spiritul caci ramasesem fara de mine, ma pierdusem toata in el si mie nu mi-a mai ramas nimic.

Goala pe dinauntru, ascultam melodiile de la radio si parca toate vorbeau despre despartirea mea. Am incercat sa ma adun, am incercat sa citesc din nou, dar gandurile toate zburau catre el. Am incercat sa fac lucrurile care inainte imi faceau placere, nimic nu mergea. Atunci am inceput sa scriu altor fete care sufereau pe forum din diverse motive, sa le incurajez, sa le dau sfaturi, sa le spun ca nu merita nimeni sa plangi dupa el, dar eu continuam inca sa plang.

Le spuneam lor ca: "uneori plangem cu lacrimi de bucurie, alteori cu lacrimi grele de tristete adanca, uneori inima din piept se rupe in bucati si se transforma in cristale de durere... Ele se rasfrang peste oameni si intristeaza tot in jurul lor ca un suvoi rece-chiar inghetat si involburat ce matura totul in cale ... Uneori plangem de durere, alteori de neputinta, uneori plangem in tacere, alteori doar din suferinta. Cand ne plangem de mila insa e cel mai trist pentru ca nu putem acuza pe nimeni de esecul nostru ca si oameni, am smulge carnea de pe noi sau am urla precum lupii de atata durere…”

Si totusi lacrimile ne si vindeca. Dupa un plans sanatos, luam decizii si ne transformam in stanca!

- De azi voi fi un alt om, mai puternic si mai inalt sufleteste, caci nu ma voi mai lasa calcat in picioare nicicand! Nu cred sa fie om in lumea asta mare si tare nedreapta uneori care sa nu fi plans cu toata fiinta lui!..."

Citeste continuarea pe pagina urmatoare >>

Garbo

Ultima actualizare: 30 Martie 2017 @ 06:03

• 
• 

Mai multe despre Garbo