Pacatul. Blestematul pacat ma biruieste. El ma stapaneste. El ma conduce. Iar Iisus, blandul Iisus, sta departe, departe de mine. Iar obiceiurile rele groapa adanca mi s-au facut, care ma despart de tot de Iisus, De aceea eu Il caut si nu-L mai pot ajunge, Il strig si nu ma mai aude. Il chem si nu-mi raspunde. Il rog plangand si nu ma mangaie. Ma apasa o mana nevazuta. Simt o lipsa tainica in inima si nu stiu cu ce sa o indepartez. Am gresit inaintea lui Iisus, am pacatuit neincetat si acuma iata am imbatranit si am ostenit de truda vietii. Dar ma tem de moarte, ma tem de judecata lui Dumnezeu, ma tem de munci pentru ca sunt pacatos. De aceea, zic, mi-e dor de liniste, ca sa ma reculeg putin. Sa ma rog lui Dumnezeu si sa-mi plang pacatele mele.
Bate vant puternic, codrul suna a pustiu. As vrea sa ma retrag macar o clipa din valurile si grijile vietii, sa stau singur la radacina unui brad, unde macar putin, catusi de putin sa plang, rugandu-ma Domnului Iisus. Simt ca sunt pacatos, recunosc ca am gresit, marturisesc ca sunt vrednic de pedeapsa, stiu ca numai prin pocainta am iertare. Totusi vad ca sunt atat de patimas, incat nu am nici o putere sa ma lupt cu patimile din mine. si trupul si simturile mele si lumea si diavolul, toate m-au biruit. Iar eu zac lovit de moarte pe calea vietii mele si n-are cine se milostivi spre mine. Nu are cine sa-mi puna untdelemn pe ranile mele si cine sa ma duca la o casa de oaspeti. Sunt doborat de patimi si nu are cine ma ridica din legaturile lor amare!
De aceea, vazand ca sunt atat de pacatos si nesimtit la inima, zic si cred ca numai singur plansul, plansul inimii mele, numai el ma va putea apropia de Domnul Iisus Hristos pe Care atata L-am suparat.
As vrea sa plang singur, undeva departe de lume, departe de oameni, departe de parinti si frati, departe de grijile vietii, undeva departe, departe de patimi, departe de pacate. Acolo, numai acolo, in tara pocaintei, in pamantul faptelor bune, acolo nu vor mai bate vanturi reci si pustii, nu va mai fi durere, nici boala, nici frica, nici moarte, ci vesnica bucurie, plans de veselie, murmur de rugaciune, cantec de preamarire, dor de vesnicie... Acolo, in tara aceea frumoasa, dar atat de indepartata, acolo as vrea eu sa ajung, acolo sa traiesc, acolo as vrea sa mor, departe, la umbra crucii lui Iisus. Amin”.
* Fragment extras din cartea "Mi-e dor de cer, Viata Parintelui Ioanichie Balan", Editie ingrijita de Arhim. Petru Balan, Ed. Man. Sihastria
Foto homepage: happystock /Shutterstock
De ce ajung femeile din România la psiholog. ”Trăim într-o cultură în care femeia e învățată să pună nevoile celorlalți înainte”
Metroul bucureștean scurtează drumul spre prevenția cancerelor asociate infecției cu HPV
“Love Fair”, târgul caritabil care schimbă soarta animalelor fără stăpân
Țările din Europa în care se fac cele mai multe transplanturi de celule stem. Pe ce loc e România?