Jocul de-a dragostea

Cella Serghi (1907 -1992) nu este numai una dintre cele mai cunoscute scriitoare romane ale literaturii interbelice, dar si una dintre cele mai apreciate scriitoare romane dintotdeauna. Chiar daca nu la fel de cunoscuta precum "Panza de paianjen", “Cartea Mironei”, publicata in 1967, este cu siguranta un roman impresionant, superb. Va invitam de aceea sa cititi sa cititi unul dintre cele mai frumoase fragmente din aceasta carte, un fragment care le este drag multora…

"La inceput parca am fost legata la ochi, dusa de mana. Apoi am capatat alti ochi. Si bratele, si sufletul mi-au fost incatusate intr-un lant care parea fragil, dar care s-a dovedit cat se poate de trainic. O clipa, m-am zbatut. Viata nu se vroia infranta. Am incercat sa rezist. Aripile se agitau ca ale unei pasari cu capul taiat. Apoi, nu stiu cum m-am pomenit dincolo. Aerul mai dens, mai tare. Climatul aspru, dar si foarte dulce. Ma aflam pe marile inaltimi, pe piscurile celor putini, indragostita...

Foto: Ben Roman /Shutterstock

- Il iubesti? ma intreaba un demon.
- Da, raspund vrajita, intr-un zambet in care se topesc toate bucuriile lumii…Mi-e drag…
- Nu mai ai ochi?
- Ba da. Dar il vad doar pe el.
- Si iti ajunge?
- Da, imi ajunge, bag de seama uimita.
- Si cu ce vezi cerul, copacii?
- Cu ochii lui!
- Si cu ce simti zapada, cum stii cat de proaspata e, si de rece?
- Cu mana lui!
- Si cand ti-e sete, ce faci?
- Il sarut!
- Si cand vrei sa-ti inmoi buzele in apa limpede, buna?
- Apa o simt cu buzele lui…
- Nu-ti place sa pasesti singura, sa simti asfaltul elastic, viu sub pasii tai ?
- Ii simt umarul alaturi si, lipita toata de el, ma simt leganata de arcurile pasilor lui.
- Dar oamenii de pe strada?
- Carabusii aceia mari? Umbrele care trec pe langa noi? El spune ca vor sa-mi faca rau, sa ma feresc…
- Si tu ce crezi?
- Mie mi se pare ca sunt un fel de nastrusnice, grotesti, nefolositoare papusi. Nu le pricep de fel rostul. El crede ca-i vad, si ma cearta. se osteneste, vorbeste, se infurie salbatic. E prost. Nu stie ca-l vad numai si numai pe el.
- Dar bine, de ce?
- Fiindca mi-e drag.
- De ce ti-e drag tocmai el?
- Asa s-a intamplat. Intr-o zi, nu stiu cum, parca s-a raspandit in fiinta mea intreaga o mireasma imbatatoare si dulce. Un nume a inceput sa mi se plimbe prin minte, prin suflet, pe buze. Un singur nume, al lui. Nu, nu stiu ce s-a intamplat. Poate ca stie el. El stie tot…
- Si tu ce stii ?
- Il iubesc.
- Si toata ziua ce faci?
- Il astept.
- Si cand vine?
- Ma odihnesc in bratele lui.
- Esti atat de obosita?
- Da, e chinuitor, istovitor sa astepti!
- Atunci, esti nefericita.
- Nu! Fiindca vine…

Dar intr-o zi nu mai vine... Se lasa de peste tot, se incruciseaza, se suprapun umbre dese, reci, grele umbre si spaime. Eu bajbai cu mainile intinse, cad, ma lovesc, ma ridic, ma impleticesc. Mi-e frig, din ce in ce mai frig. El strangea caldura soarelui; eu o culegeam din zambetul lui. Copacii se oglindeau in privirea lui ca intr-un lac. Apoi nimic n-a mai fost albastru, sau verde, fiindca au disparut ochii lui. As vrea sa aud vantul cum trece printre frunze, dar nu mai pot. Mai demult, in viata, auzeam pana si pasii caprioarei. Mai demult puteam sa intru in mare, aveam brate sa inot. Simteam spuma sarata. Acum nimic nu-i sarat. Ma simt prinsa zdravan ca de un otgon. Si totusi, legatura nu e grea. M-am invatat cu ea. Mi-e necesara...

Dar el vine si spune ca vrea sa-mi dea drumul, nu mai poate sa ramana mereu langa mine. Vorbeste de 'libertate'. Insira cuvinte goale ca vazduhul, colturoase si grele ca niste pietroaie.

- Cum sa pornesc singura? il intreb infrigurata, speriata. Singura, fara umarul tau?

- Mai sunt si alti oameni, rasuna vocea lui aspra, straina.

- Dar oamenii ceilalti sunt vii, eu am murit, nu stii?

- Uite, te las sa invii. N-a fost o moarte adevarata. A fost un joc. (...)"

* Fragment din "Cartea Mironei" de Cella Serghi

Foto homepage: Tithi Luadthong /Shutterstock

Garbo

Ultima actualizare: 5 Mai 2017 @ 07:05

• 
• 

Mai multe despre Garbo