Advertorial
Mintea a obosit de tot ceea ce ti se intampla, iar solutiile si raspunsurile intarzie sa apara? Atunci e timpul sa te ocupi si de sufletul tau. Cum anume, poate te intrebi?
Conform statisticilor la acest moment mai mult de 30 % din populatia tarii apeleaza la ajutor specializat pentru a-si depasi situatiile problematice de viata sau merge la diferite cursuri de dezvoltare personala. Vestile sunt bune pentru ca aici vorbim de matematica bucuriei pe cap de locuitor, asa ca putem spune ca suntem o tara cu nivel de fericire in crestere.
Am vrut sa stim mai multe despre acest subiect astfel am ajuns sa stam de vorba cu Isabela Georgescu, psiholog, Theta Healing Trainer & Coach, hipnoterapeut Integrativ, Life Healing Speaker & Trainer, autor pentru www.isabelageorgescu.com.
Inca de la inceput am inteles ca principalul motiv pentru care oamenii nu mai ezita in a-si rezolva problemele vietii apeland la un psiholog sau un life coch, este ca oamenii au inteles ca adevarata sursa a problemelor lor nu se afla in ceilalti, undeva in exteriorul lor, ci ei. Iar varianta cursurilor de dezvoltare personala si de vindecare integrata, special dedicate insusirii tehnicilor de autovindecare mentala si emotionala, a devenit o metoda rapida si eficienta pentru omul modern ce cauta solutii pentru propria evolutie.
Asa am descoperit Cursurile Theta Healing sustinute de Isabela Georgescu, cursuri in care oamenii vin si invata cum sa isi purifice mintea de gandurile mai putin sanatoase, cum sa isi vindece singuri emotiile distructive si cum sa dobandeasca comportamente care sa ii ajute sa obtina tot ceea ce isi doresc de la aceasta viata. Cursurile Theta Healing sunt prezente in peste 152 de tari ale lumii, de peste 20 de ani si milioane de oameni din intreaga lume au invatat aceste tehnici de autovindecare si autoreprogramare mentala si emotionala, devenind oameni noi, liberi de constrangeri si auto-limitari.
Isabela Georgescu ne-a spus ca prin tehnicile de psiho-cuantica Theta Healing oamenii au capacitatea de a se vindeca singuri de diferite boli si afectiuni fizice, precum cancer, infertilitate, alergii, depresie, anxietate, atacuri de panica, reduc stresul, elimina frici si a fobii, isi vindeca relatiile, isi gasesc sufletul pereche, renunta la dependente ori isi imbunatatesc“relatia”cu banii si depasesc constiinta saraciei, plus multe altele.
Cum lista pare impresionanta, am vrut sa intelegem cum functioneaza mai exact aceste tehnici.
“Accesand subconstientul, prin intermediul starii cerebrale Theta ce ne faciliteaza conectarea constienta cu propria esenta. intotdeauna vindecarea intervine atunci cand transformam fundamental aspectele limitative, autoblocante ale mintii si emotiilor nostre, de la nivelul subconstientului. Pentru asta avem nevoie sa ne intorcem la sursa a ceea ce suntem cu adevarat. Ne intoarcem la esenta care iti ofera neconditionat infinite posibilitati de implinire. insa, cateodata doar sa vrei nu este suficient. Ai nevoie sa fii ghidat/a spre a reveni la acel TU care creeaza realitatea in care traiesti acum. Acest lucru iti este oferit in cursurile Theta Healing pe care le sustin.”
Cum sunt toate acestea posibile, poate te intrebi..
Mintea constienta cea care este activa, prezenta si acum cand citesti, este mintea rationala si logica ce este folosita mai putin de 10% din zi. Responsabil pentru 90% din gandurile, emotiile si actiunile noastre din fiecare zi este subconstientul. Acesta este “pilotul automat” care ne conduce viata si ne construieste realitatea pe care o traim fiecare dintre noi. Supraconstientul sau creierul Universal, energia creatoare a tot ceea ce exista, reprezinta nivelul sufletului, unde este stocat potentialul infinit uman, nerelevat mintii constiente, ce odata accesat, ne conduce catre nivele mult mai inalte de evolutie si crestere personala, in toate aspectele vietii. Tehnicile Theta Healing ne permit sa ne linistim mintea, reducand activitatea acesteia prin meditatie, pana cand intra in frecventele cerebrale Theta (4-7 cicli/ sec), ca mai apoi sa putem accesa subconstientul si Supraconstientul- creierul Universal- spatiul puterii infinite, remodeland, reprogramand aspectele vietii care ne intereseaza.
Am inteles ca aceasata putere de autovindecare exista absolut in noi toti. Insa, ca realitatea noastra sa se schimbe, cateodata nu este suficient doar sa vrei si sa gandesti diferit. Este nevoie sa si faci lucrurile diferit, dintr-un spatiu interior purificat mental si emotional.
Iata ca nu timpul schimba lucrurile, nici ceilalti pentru noi, ci noi suntem cei ce o vom face.
Daca vrei sa traiesti experienta autovindecarii prin Theta Healing si sa primesti raspunsuri clare si solutii practice pentru viata ta poti alege sa participi la urmatorul Curs ce va avea loc intre 12-14 mai, in Bucuresti. Informatii edificatoare gasiti aici https://isabelageorgescu.com/curs-thetahealing-de-baza/
Sa ne reauzim sanatosi si impliniti.
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară