Cu totii cautam ceva

CRESTEM. Fugim de parinti ca sa redevenim parinti si ne pare rau, insa fuga era necesara. Departe, cat mai departe.

Azi stim ca suntem NOI, Eu-uri daltuite in parte.

Uitam ce cautam, insa intelegem cum e sa prindem radacini, intelegem ce dorim: stabilitate unii dintre noi, libertate totala ceilalti.

SI ne e bine asa, fiecaruia, cu ceea ce descoperim , cu mentiunea insa: Ca am reusit, de nu.... vom mai bate pamantul, ne vom mai lasa purtati de vanturi care sa ne sufle in plete si sa ne impinga vasul spre taramul Morgana ce ni-l cautam.

A fost o vreme cand cautam iubirea si de atata cautat aveam julituri pe suflet si rani inchegate in atatea lacrimi, apoi nu mi-a mai pasat…

A fost o vreme cand cautam implinirea si, de atata umblat, talpile gandurilor mele devenisera ferfenita si atunci m-am oprit, am sezut si am acceptat durerea, oboseala, faptul ca nu mai poti decat pana intr-un punct si apoi ori totul e terminat, ori se va continua. Cum??....Vei vedea!

Acum insa.. mai caut ceva, timpul mi-ar zice ca deja am pierdut jumate, in schimb eu cred ca puzzle-ul e aproape terminat. Doar cateva piese lipsa si ele in curand sunt gasite.

Trei sferturi pot fi gata, rapid.

Intregul insa..... ?? La momentul cand timpul se va face implacabil de drept.

Tu, ce mai(poti) cauti( a) inca?

* Un articol trimis de ALEXANDRA SERBAN

Foto: Pixabay

---

---