Viata fara de moarte (un caz real)

de Ionescu Maria Gabriela (foto)

In familia lui Marian vestea primita acum 5 ani, cand mama lui s-a imbolnavise de cancer a cazut ca un traznet si i-a daramat tot elanul tineretii. Desi viata ii oferise multe bucurii si reusite acum se pare ca il pedepsea intr-un fel, pentru o vina necunoscuta. La nici trei luni dupa acea oribila zi, tatal lui a divortat si in cateva saptamani s-a si recasatorit cu o tanara ce ii era subalterna la firma unde lucra. Trecusera ani grei de atunci si lupta chinuitoatre pe care mama lui o ducea, lui Marian ii furase energia si disponibilitatea sufleteasca.

Dupa Anul Nou, chiar medicul curant i-a spulberat orice speranta, cand i-a spus ca acum avea metastaze si pe celelate organe interne nu numai in stomac iar speranta de viata este de maxim 6 luni. Mama lui se resemnase demult timp cu ideea ca va muri si ca aceasta boala ii va fi fatala. De aceea in pauzele in care venea acasa, intre reprizele de chimioterapie si citostatice isi aranjase totul pentru inmormantare si chiar chemase un notar sa faca testamentul...

In primii ani dupa plecarea tatalui lui, a trebuit sa suplineasca si rolul jucat de omul care acum il dezamagise cel mai mult, uneori credea ca il uraste chiar. Nici mamei nu i-a fost usor dar parca nu voia ca el sa stie cat de sfasietoare a fost durerea pentru ea, sa primeasca aceste doua vesti una dupa alta. Sperantele lor de insanatosire au pierit brusc la aflarea vestii ca si in cazul ei, cancerul se extinsese.

Marian venea zilnic in spitalul de Oncologie sa isi viziteze mama sa ii aduca ceva mai consistent de mancare, fructe chiar si dulciuri, haine de schimb si tot ceea ce era necesar pentru ingrijirea ei. Mergea pe holurile albe cu privirile mereu triste si lasate in jos sa nu vada femeile fantomatice ce se tarau in papuci si uneori cu perfuzii in bratele scheletice asteptand finalul. La capatul culoarului era totusi un salon nr 14 unde uneori, cauta cu privirea o fata, in ultimii doi ani o vedea des cum desena in patul ei sau cum asculta muzica la un mp3 minuscul violet cu casti albe.

Castile le punea peste baticul cu norisori desenati albastri - ce zambeau parca in ciuda mortii ce era prezenta peste tot... Tratamentele facute o lasasera fara pic de par si alba fiind la fata cu ochii caprui larg deschisi dar fara gene sau sprancene si cu cearcane negre de suferinta si nesomn. Totusi cand il vedea tresarea si o raza de zambet ii lumina fata alba ca o coala de hartie.

Tot cam dupa Anul Nou facuse cunostinta cu ea cand au coborat impreuna cu liftul pana jos la parter unde era chioscul cu alimente. O chema Clara, avea 28 de ani si era educatoare la o gradinita de la periferie, acum bolnava de leucemie. O vizita numai tatal caci mama ei lucra in strainatate ca sa stranga bani pentru transplantul de maduva ce i-ar putea salva Clarei viata! Era bucuros intr-un fel cand o vedea si o incuraja ca se va face bine dupa operatie! Ea se prefacea ca il crede si lupta atat cat putea sa ramana optimista.

Clara il astepta uneori pe coridor alteori cand nu avea putere sa coboare din pat, ridicata in capul oaselor pe perne. Avea multe animalute de plus, cadouri de la copiii de la gradinita unde lucrase si flori. Pe noptiera avea un caiet de desen unde mereu schita cate ceva. isi vorbeau aproape zilnic macar 10 minute sau chiar si o jumatate de ora. Uneori ea ii propunea sa il conduca pana jos ca sa isi cumpere o banana sau o napolitana de la chiosc.

---

---