Tu pe drumul tau si eu pe al meu. Momentul in care nu am mai stiut cine sunt eu...

Cum să ai grijă de sufletul tău în perioadele tulburi: Pași pentru regăsirea echilibrului

21 Noiembrie 2024

Când știi că este timpul să închei un capitol din viața ta și să începi o nouă etapă

20 Noiembrie 2024

6 Iulie 2017 publicat în Lifestyle

Din momentul zero, lucrurile au evoluat in cel mai frumos fel posibil, fiecare dintre noi doi devenind mai bun, mai frumos mai inalt spiritual prin iubire!

de Ionescu Maria Gabriela (foto)

De la o vreme simt ca mi-am pierdut identitatea, unde si cand… nu stiu exact; stiu doar ca eu, cea care eram mai inainte, nu mai exist!

M-am pierdut cand visam sa te intalnesc, m-am pierdut cand incercam sa-mi imaginez cum poti sa arati si ce fel de caracter de om ai putea fi. M-am pierdut cand te cautam cu inversunare printre toate chipurile ce le intalneam. Te cautam pe tine, dar incet, incet ma pierdeam pe mine insami. Visam des, chiar si cu ochii deschisi cum ar fi daca ai aparea asa deodata in fata mea, cum oare as putea fi sigura ca esti tu, ce semne pe fata ta sau din atitudine mi-ar da confirmarea ca nu gresesc.

Ma intrebam des: unde si cine esti tu si concomitent uitam cate putin in fiecare secunda cine sunt eu...

Uitam cine voiam sa fiu, ce idealuri avusesem, ce vise si dorinte nu imi indeplinisem.

Si iata ca minunea s-a intamplat cu noi doi cand ne-am intalnit. Am stiut ca esti tu asa cum si tu ai avut un imbold ca voi fi cineva important in viata ta.

Faptul ca eram multe ore impreuna in locul acela afumat si incarcat de arome de carnuri pregatite dupa retete grecesti, serile tarzii in care un artist ne incanta cu acorduri de sirtachi… Privirile reciproce si insistente, atingeri accidentale, zambete furise; mirosul si textura pielii tale in tot zgomotul si forfoteala continua de oameni, seara de seara. Zambetul care ma dezarma total cand ma descopereai in multimea de oameni, salutul fugitiv si apoi drumurile tale neobosite ca sa ma intalnesti macar cateva secunde. Tot iuresul vietii noastre trepidante si apoi in scurtele si intensele pauze in care savuram o inghetata la colt placerea totala de a ne avea cateva minute doar pentru noi...

Si apoi noaptea aceea de sambata in care atat de tare a plouat ca au disparut cu totii de pe strazi, iar noi doi stand de vorba la o masa in restaurant cand curentul a murit... Am vorbit pentru prima oara deschis in intunericul din jur si ploaia ce cadea in rafale. Si m-am lepadat de mine pentru a fi cu tine. Am inceput alta viata de la zero plini de emotie, viata in care nu mai eram doua individualitati, ci ne construiam incet, incet, din vorbe, din saruturi si din mangaieri un intreg!