Gripa depresiei? Daca nu o vrei, citeste!

Ceea ce iti zgarie in acest moment retina nu este un mesaj spam. Daca esti femeie si urmaresti cu placere garbo, urmareste in continuare si aceste randuri. Cu incredere in noi. Iti va face bine instantaneu daca ai o zi proasta si nu te-ai trezit bine. O sa vezi ca sunt altii mai rau ca tine. Eu spre exempu. Sunt femeie. Prin definitie, cea mai predispusa fiinta din univers de a se imbolnavi de depresie. Si in acest moment sunt depresiva. Foarte, rau, cel mai ce, mai depresiva decat depresivii. Criza a survenit in momentul in care psihologul meu m-a anuntat ca pleaca in concediu ca sa se distreze, evitand la randul sau o depresie de toata frumusetea.

Criza s-a agravat in momentul in care intarziam ca de obicei la serviciu din cauza ca nu-i spusesem la revedere iubitului. Nu cum trebuie. Sunt slaba fizic si slaba de inger, dependenta de optimismul altora, dar de obicei nu depresiva. Nu e ceva normal ceea ce se petrece. Sunt numai soare, zambet si gropite de obicei. Nu si astazi. Simt monstruos ca depresia mi se intampla numai mie. Dar de ce tocmai mie? Stiu, s-a luat de la un prieten.

Imi curg kilogramele una dupa alta si inca nu m-am apucat inca de blestemata aia de cura de slabire. Nu am terminat-o inca pe cea de ingrasare. Imi curg lacrimile asa aiurea din pricina unor motive care ma gadila zilnic si ma fac sa rad cu gura pana la urechi. Sunt imprastiata in mii de parti in bucatile de hartie de pe birou. Daca reusesc sa le adun si sa le pun laolalta, inseamna ca o sa ma repar si pe mine. Sunt depresiva din cauza ca inca pot sa rad cu atata tupeu si nesimtire de propria depresie. Sunt hormoni zeci care colcaie cu nemiluita in mine, mai putin cei ai fericirii. Afurisitele astea de endorfine si afurisit si cel care nu le gaseste...

Sunt depresiva din cauza ca nu m-am nascut sub o stea norocoasa, ci intr-un spital din Romania cum nu este niciun spital din strainatate. Am cosmaruri noaptea si vise ziua. Nu vreau medicamentul acela, stiti voi care. Ma gandesc mult la sanatatea mea si inca mai tin la ea. Strada sperantei... am vizitat-o. M-au mintit multi. Toti. Era pustie si goala si m-am simtit goala si pustie cand am hoinarit prin ea. M-am pierdut aiurea in tramvai printre casele ei plouate. Mi se facuse dor de casa mea care o sa fie a mea cand o sa o achizitionez peste 20 de ani. Mirificul peisaj urban nu ma calmeaza... din contra, ma innebuneste. Nu e nimic dulce in betoanele lui. Claxoanele nu au energia simfoniei a IX-a. Prezentul... nah, nu-mi place, ma deprima. Soarele... nu ma incalzeste. Ma topeste, imi aduce aminte ca e canicula. Ziua nu e buna, e proasta. Fara inspiratie. O zi idem intregii saptamani. Fara sa-mi spuna nimic, fara sa am nimic de spus in ea.

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo