Un inger argintiu in ploaie

Derutata si putin confuza de emotie, i-am raspuns: -La Gara!

-La tren? A mai zis el pe deasupra multimii care ne impingea din toate partile !

-Da! I-am raspuns inca uluita de intrebarea lui.

-Tineti-va dupa mine a mai spus, cu pasi hotarati a pornit pe una dintre iesirile de la metrou. L-am urmat amandoi determinati si noi sa ajungem mai repede pe peron. A urmat efectiv un culoar sinuos ca si un rau, cu tarabe multe de o parte si de alta, unele deschise cu multe marfuri expuse in semi-intunericul galeriei, dar si multe inchise fiind duminica dupa-amiaza. Era aparatura cu leduri colorate ce creeau o atmosfera oarecum de discoteca la unele tarabe si muzica ce canta destul de tare. Erau marfuri de tot felul si pentru toate buzunarele, noi insa ne grabeam insa si incercam sa nu ne pierdem de "ghidul" nostru ce se afla insa mai in fata , in multimea aceea grabita cu bagaje si umbrele...

Citeste continuarea pe pagina urmatoare >>

Drumul acesta a durat fix 3 minute dar mi s-a parut tare tare lung, datorita necunoasterii locurilor, a semi-intunericului si a aglomeratiei prin care ne miscam; caci nu fusesem niciodata prin acest tunel practic pe sub Gara de Nord. De cate ori a intors capul dupa noi am putut sa ii vad doar perciunii argintii. La un moment dat in fata noastra am vazut scarile!

- Wow! am rasuflat usurata, Stefane, am ajuns! Omul nostru era pe aceleasi scari cu trolerul masiv, a intors capul dupa noi de mai multe ori sa fie sigur ca il urmam si ca ajungem cum ne promisese pe peron. In graba aceea nebuna sa ajungem, am vrut sa ii multumesc frumos pentru ajutor, dar disparuse...!

Cu Stefan de mana am ajuns la peroane 12, 11 ...si tot asa pana la nr. 7 unde era trenul lui. Pe peron ploaia se simtea din toate partile, am urcat baiatul in tren cat mai aproape de locul lui inscris pe biletul cumparat inca de la Tecuci. L-am urmat cu privirea pana cand s-a asezat la locul rezervat, mi-a facut cu mana. Apoi l-am sunat pe mobil si i-am spus drum bun si sa ii salute pe ai lui acasa! Am reintrat in atmosfera aceea de lume super grabita din gara si langa o banca rotunda era omul ce ne condusese atat de eficient pana aici, am vrut sa ii multumesc dar a intors capul de parca nu el ne condusese pana aici.

Am plecat spre troleibuzul care ma ducea acasa; putin bulversata de refuzul lui de a imi primi multumirile si de a ma recunoaste totusi caci schimbasem cateva cuvinte cu cateva minunte inainte, mi-am validat cardul de transport si am luat un loc meditand la aventura prin multimea aceea de oameni...

Ma tot intrebam de ce a intors capul si nu a vrut multumirile mele??

Si am inteles, m-am luminat si am spus in sinea mea: Multumesc Doamne!

Fusese un INGER PAZITOR ...

* Un articol trimis de Ionescu Maria Gabriela

Foto: Pexels

Garbo

Ultima actualizare: 18 Septembrie 2017 @ 01:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo