Sa mori tu... de critica

Sa admita?E prea colosal cutremurul ce s-ar declansa in ele, in sistemele lor de valori construite atat de atent si minutios pe parcursul atator ani de zile. OAMENI imbracati in PERFECTIONISTI.

NEMULTUMITI, NESIGURI, NEFERICITI - si ei, cei care critica, habar nu au si ajung sa isi imprastie virusii distructiv si asupra celorlalti.

Ce mecanism ciudat are psihicul uman!? Nu poti deveni artist, devii critic, poate chiar tiran ca HITLER; si apoi, daca printr-un noroc al sortii, sesizezi ca ceva e in neordine cu tine, te cauti ani buni, investesti in cursuri daca iti permiti si daca destinul iti surade poate inveti ceva… sau mai abitir dai si mai tare in cap altora asa cum am vazut atatia coachi si psihologi si oameni ce se considera mentori si care au o atitudine asa-zisa superioara.

Ei critica fiindca sufera. Le e frica sa se critice pe ei fiindca doare, doare sa te privesti si sa te accepti cu umbre si tipete. Exista in fiecare dintre noi demoni si monstri, insa cati putem sa le facem fata!?

Foto: GlebSStock /Shutterstock

Cum de ti se intampla tie? Cu ce scop primesti critici? Poate ca inca mai ai de acceptat niste aspecte cu care nu esti ok, poate ei inca iti reflecta ceva din tine de care nu esti constient ori nu ti-ai invatat inca lectia.

Cum te simti? Doare, te irita, vrei sa ripostezi, te simti vinovat si dai dreptate criticii, te simti pus la pamant, pangarit de fericire, inghesuit intr-un colt.

Mi-aduc aminte o intamplare de la gradinita:

Obisnuiam sa mananc foarte incet cand eram mica. Aveam doar 6 anisori si eram la grupa mijlocie. Toti ceilalti copii terminasera de mancat. Eu inca mai aveam. Si educatoarea, madam FANARU, cum credeti ca a reactionat? Le-a spus celorlalti copii:

- Alexandra nu a terminat de mancat. Haideti sa o motivam ca data viitoare sa nu mai fie asa de inceata. Sa strigam cu totii in cor CODASA si sa o aratam cu degetul.

Eu mi-am fost un copil mai altfel. Cred ca m-am nascuta batrana si am tot intinerit cu trecerea anilor.

M-a durut enorm chestia aia, alor mei nu le-am spus, dar nici ca m-am grabit sa mananc. CU nod in gat si oprindu-mi lacrimile, am mancat cat de incet am putut, asa de-a naibii, fiindca am avut eu intodeauna asa in mine siguranta aceasta ca FIECARE AVEM DREPTUL SA FIM si sa NE MANIFESTAM cum suntem, nu cum vor altii. Ce putea sa imi faca?? La un moment dat imi aduc aminte ca educatoarea se si enervase ca nu mai terminam si ea trebuia sa ne invete un cantecel. No… drac de copchil si eu...

Garbo

Ultima actualizare: 7 Noiembrie 2017 @ 06:11

• 
• 

Mai multe despre Garbo