Refuz catre societate. Scrisoare fara titlu

Nu avem nevoie de nimic pana la urma, caci totul suntem noi - doar ca lectille, pe toate le invatam cu ceilalti, alaturi de ei. Asa ca nu vreau sa ma supun regulilor societatii. Regula e o limitare. Limitare e un vis spulberat, Iar visul spulberat ne frustreaza, ne ingusteaza.

Refuz. Nu din prostie, ci dorinta de a ma manifesta asa cum sunt, netrunchiata: de reguli, de impuneri, de DOAR ASTA E CALEA si in rest e gresit. Nu. Pur si simplu ma opun.

Povesti personale. Dare lasate in urma… credem ca suntem unde pe ape, doar ca nu e asta. Suntem ceea ce suntem acum. Trecutul ne-a creat. Viitorul se construieste mereu si are o infinitate de posibilitati de a fi realizat. Binele si raul se pot schimba imediat unul in celalalt.

Imi dau voie sa gresesc, foarte mult in ultimul timp. Sa acopar cu mult noroi lumina copilului interior pentru a trece un test. Testul meu cu mine si capcacitatea ascunsa din inima mea.

Am inceput sa imi sfarm povestea personala. Ce se intrezareste a fi dincolo de ea!?...

* Un articol trimis de Alexandra Serban

Foto homepage: Vista Photo /Shutterstock

Garbo

Ultima actualizare: 22 Ianuarie 2018 @ 05:01

• 
• 

Mai multe despre Garbo