O poveste pentru oameni mari

O silueta firava, cu miscari nervoase ale mainilor. Are emotii. Ochii mari, ce inspira blandete si liniste sufleteasca. Zambet larg, dar trist. Priveste de jur imprejur, apoi isi cauta un punct fix si privirea ii ramane acolo... pierduta. Ganduri... idei... fapte. Tresare si revine printre noi. Se prezinta sfios. Nu este o persoana curajoasa. Vocea ii tremura, dar este atat de melodioasa. Degetele se joaca ezitant cu un pix. Apoi, mana stanga, aseaza firele rebele ale bretonului. O data, si inca o data.

Este Sanziana. O femeie in floarea varstei. Are un magnetism aparte. Ceva te indeamna sa o privesti, ba chiar sa-i adresezi o intrebare. Fii sigur ca iti va raspunde. Cel putin cu un zambet pe care, pun ramasag ca nu-l vei uita.

Daca o intrebai in adolescenta, ce curs vrea sa dea vietii, iti spunea zglobie, plina de neastampar: “Ma voi casatori si voi avea copii. Ma voi ocupa de educatia lor. Am sa ma joc si am sa invat cu ei”.
Fericirea, nerabdarea se citea in irisul ei de culoarea prunei. Un albastru-violet, o nuanta greu de descris.

De ce oare viata e atat de nedrepta? Acum sunt revoltata si eu. De cand vine la sedintele de psihoterapie, este mai bine. Sper sa isi recapete energia si entuziasmul de a trai, de a simti viata prin toti porii, de a asculta instinctul foarte dezvoltat pe care il are. Ce s-a intamplat? Am sa va spun pe scurt...

A fost un el... Inalt, brunet, cu ochii negri, cu zambet permanent - ca un tatuaj - cu maniere de domn, de crai de curte veche. Timp de trei luni au vorbit, s-au vazut, s-au dorit si-au facut planuri. Ea, l-a crezut. Nimic mai grav. Totul s-a spulberat... rapid. Ca un fum purtat de vant, ca un castel de nisip luat de ape, ca un joc de domino. Un timp, a uitat-o. Apoi ii mai dadea un semn. O incuraja, ii devenise prietenul din umbra. aparea exact in momentul in care Sanziana noastra avea nevoie de cuvantul magic "POTI".

Ea, isi continua viata, dar parca traia pentru el. Sa-i arate ce poate ea sa faca in viata asta nedreapta. A reusit. A devenit o femeie sigura pe ea... dar, isi doreste un barbat care sa o iubeasca si sa o respecte. Dupa ani, el a reaparut in viata ei. I-a marturisit ca e schimbata in bine, dar el are o relatie la distanta. Ea, a zambit. Nici ea nu stie de ce. Se intreba: "Oare e fericit?"

Atunci, am inteles ca ea si-l doreste in viata ei. Cred ca si el este "legat" de ea oarecum, sufleteste. Asteptarea, incertitudinea, dorinta imensa, netarmurita de a fi impreuna, toate acestea au adus-o la mine, psihologul. Ea, stie ca, odata ca niciodata, vor fi impreuna. Asa trebuie sa fie. Asa va fi. Si, mai stie ca, vor avea doi copii frumosi, o fetita ce va semana cu el si un baietel, leit ea. Si vor trai fericiti si impacati cu ei si cu lumea, pana la adanci batraneti. inca putina rabdare si inca multa suferinta. Sunt sigura ca el se va intoarce la o femeie ca ea.

Articol trimis de Claudia Groza

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo