Comunicat de presă
Suntem la final de aprilie și dăm mai departe foaia din calendar către mai, luna în care există două oportunități de concediu, cu ocazia zilelor naționale libere. Spre deosebire de 2017, sărbătorile de 1 mai și de Rusalii (27, 28 mai) pică la mai puține zile distanță și, totodată, în timpul săptămânii – într-o marți și, respectiv, duminică și luni.
Mai mult, o altă zi liberă – de 1 iunie – le urmează îndeaproape pe cele de Rusalii, motiv pentru care echipa din spatele motorului gratuit de căutare a ofertelor de călătorie momondo.ro a analizat căutările de zbor ale românilor și dezvăluie care sunt cele mai populare destinații la început și la final de mai. În plus, datele arată când este mai ieftin să călătorim către acestea și care este cea mai aglomerată zi în aeroport în această perioadă.
Capitalele europene sunt în continuare preferate
De 1 mai și de Rusalii, planurile de pornit la drum și-au făcut loc în preocuparea tot mai multor călători români anul acesta. Față de același moment în 2017, există un interes mai mare din partea acestora pentru călătorii către destinații internaționale, iar cea mai mare creștere este pentru zborurile cu plecare din București, de 74% la începutul lui mai și de 87% la finalul lunii, comparativ cu aceleași perioade din anul precedent.
Românii care au căutat oferte de călătorie în perioada 28 aprilie – 2 mai 2018 au avut în vedere marile capitale europene. Cu 34% mai multe căutări anul acesta față de 2017, Roma este destinația principală către care mai mulți români merg în weekendul cu 1 mai. Pe locul doi în topul căutările efectuate pentru un zbor dus-întors la început de mai se află Amsterdam, cu o creștere însă mai mare (92%) în căutări față de Roma în 2018.
Deși pentru aceeași perioadă a anului trecut, locul al doilea era ocupat de Barcelona, capitala catalană rămâne în continuare una dintre principalele puncte de interes pentru călătorii, cu o creștere de 60% anul acesta în căutări, fiind pe locul al treilea în topul destinațiilor pe care românii le vizitează în concediul de 1 mai.
La finalul lunii mai sunt două zile naționale libere, de Rusalii, 27 și 28 mai. Mai mult, acestea pică în apropierea zilei naționale de 1 iunie, astfel că există o a doua oportunitate de a călători pentru un weekend prelungit sau chiar o săptămână. Echipa momondo.ro a analizat căutările efectuate de către călătorii români în perioada 26 mai - 3 iunie 2018, iar preferințele acestora pentru petrecerea concediului în afara granițelor țării sunt asemănătoare cu cele pentru 1 mai.
Mai mulți călători români zboară către Roma și Barcelona, iar top 3 este completat de „orașul luminilor”, Paris. Ce se schimbă pentru final de mai este mai degrabă ordinea destinațiilor în topul preferințelor, astfel că cea mai căutată este capitala Franței, în creștere cu 88% în căutări în acest an față de aceeași perioadă în 2017, fiind urmată de Roma și Barcelona, cu creșteri de 7% și, respectiv, 48% în căutările din 2018.
Care sunt cele mai aglomerate zile în aeroport
Cei mai mulți călători români care vor petrece un weekend prelungit de 1 mai în afara țării pornesc la drum de sâmbătă, 28 aprilie. Aproximativ 82% dintre ei plănuiesc să călătorească în această zi și să se întoarcă pe 1 mai în țară. Pentru concediul de Rusalii, cea mai aglomerată zi în aeroporturile din România va fi 26 mai, când cei mai mulți români au ales zborul către capitalele europene. Majoritatea dintre aceștia revin în țară după o săptămână, pe 3 mai.
Fie că au ales o escapadă pe tărâm italian, la Roma, sau pe străzile împânzite de biciclete și case viu colorate ale Amsterdamului; fie plimbările pe străzile pariziene – la colțul cărora restaurantele cu miros proaspăt de cafea sau patiserii ademenesc – ori pe cele cu spirite catalane din orașul Barcelona, românii vor petrece, în medie, trei-patru zile de concediu la destinație.
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri