21. Am încredere în mine și în viitorul meu. Merit experiențe frumoase și uimitoare și le atrag.
22. Mă eliberez de orice sentiment de ură și ranchiună față de ceilalți fiindcă nu am niciun sentiment de ură față de mine însămi.
23. Îmi place persoana care devin în fiecare zi.
24. Sentimentele mele sunt la fel de importante și întemeiate precum sentimentele celorlalți.
25. Este în regulă să greșesc. Îmi dau voie să greșesc și să învăț.
Foto: Dmytro Gilitukha /Shutterstock
26. Eu nu sunt greșelile mele. Îmi accept, îmi înțeleg și îmi iert eșecurile, deciziile și alegerile.
27. Potențialul meu este nelimitat. Înaintea mea este numai bine.
28. Dacă vreodată m-am autosabotat sau mi-am plâns de milă, acum mă opresc și mă îmbrățișez.
29. Îmi îmbrățișez munca și toate realizările mele. Merit toate laudele pe care le primesc. Sunt o ființă valoroasă, demnă de apreciere, bucurie și fericire.
30. Sunt un dar al acestei lumi și împărtășesc cu bucurie lumii întregi din acest dar.
31. Sunt cel mai bun prieten al meu. Mă ascult întotdeauna, sunt întotdeauna acolo pentru mine.
32. Vocea mea este auzită. Vocea mea este valoroasă, iar opiniile mele contează.
33. Mă iert pentru toate momentele în care nu m-am iubit pe mine însămi. Mă iubesc pe mine însămi fără să rănesc pe nimeni.
34. Pășesc în această lume cu grație și demnitate, iar corpul meu este o expresie a individualității mele.
35. Am încredere în mine și sunt capabilă să îmi îndeplinesc toate visurile.
36. Viața mea este plină de sens, este o forță puternică în această lume.
37. Divinul este în interiorul meu, fericirea este starea naturală a universului. Merit fericirea, dragostea, pacea, libertatea, abundența sau orice altceva îmi doresc.
38. Luptele mele sunt modalități de a evolua și a mă dezvolta.
Foto homepage: Golubovy /Shutterstock
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri