Intre un trecut dureros si un viitor oarecare...

"Trecutul, prezentul, viitorul meu"... o chestiune filosofica, profunda, dar in acelasi timp atat de simpla. Nu ne gandim la semnificatia ei decat atunci cand ceva nu merge cum trebuie, cand lucrurile ies de sub control, cand viata noastra nu mai urmeaza cursul dorit. Cand prezentul "ne doare", instinctiv aruncam o privire fugitiva catre trecut. Speram ca acolo sa gasim ceva de care sa ne agatam: un zambet, o mangaiere, un sarut - un adjuvant care sa indulceasca suferinta, sa inlesneasca depasirea problemelor actuale.

Si scotocim si scotocim prin ungherele trecutului si... dam de EL. El, care ne insenina zilele cu zambetul sau, el, care alunga durerea cu o mangaiere, el, care indeparta lacrimile cu un sarut, el, care insemna totul, el pentru care noi traiam. Dar el... el ne-a tradat. El a tradat increderea noastra, iubirea noastra, tot. El a plecat cand noi aveam cea mai mare nevoie de el. A plecat cu zambetul pe buze, nu i-a pasat, nu a privit in urma sa. A distrus tot: sperante, visuri, un suflet, un om. Ne-a lasat doar lacrimi si durere.

Oh, nu! Sa nu ne mai gandim la el, la toate aceste clipe dureroase! Ne fac atata rau, redeschid atatea rani, rani pe care le credeam cicatrizate... Si-n plus nu merita! Cel care te iubeste nu te face sa suferi! "Nu, nu te-a iubit cu adevarat!"

Sa nu ne mai gandim la trecut! Sa-l izgonim, sa-l inchidem undeva, sa-l ferecam bine sa nu mai poata iesi vreodata, sa nu mai poata sa ne faca vreun rau. Sa ne intoarcem la prezent. De ce fugim de el? De ce ne e teama sa-l infruntam? De ce-l respingem cu atata vehementa? Poate pentru ca am ajuns la capatul rabdarii, poate pentru ca ne-am saturat sa asteptam sa se intample ceva bun si-n viata noastra, poate pentru ca ne-am saturat sa primim doar farame de fericire...

Ne-am rupt de trecut cu atata greutate, am strans din dinti, am mers mai departe. Am sperat la un viitor mai bun. Ne-am inarmat cu rabdare si am asteptat si iar am asteptat si... nimic. Aceeasi jumatate de pat gol in fiecare noapte, un singur tacam asezat pe masa de fiecare data, o singura periuta de dinti in suportul de pe etajera de la baie... si multa, multa tristete. O casa pustie, un suflet pustiit, o viata transformata in cosmar.

Privesti in jurul tau si lumea pare a fi surda la durerea ta. Nimeni nu-si intoarce privirea catre tine, nimeni nu te incurajeaza, nimeni nu te sustine. Toti par atat de preocupati de propria soarta si atat de grabiti sa-si joace propriul rol; si poate chiar au dreptate: e atat de scurta viata, incat daca nu te grabesti risti sa ajungi la final fara a fi performat o buna bucata din el.

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo