Cutia Pandorei

Tu nu mai ma vezi, nu-i asa? Si victoria iti canta pe buze de parca astepti felicitari si urari de bine pentru ca ai fost puternic, las si curajos. Probabil le-ai primit si in sinea ta murmuri de multumire. Tu nu-mi mai auzi tacerile impietrite si nici suspinele de dor si nici nu mai ajung pana la tine suficient cat sa te miste, nu-i asa? Si tu taci si te simti linistit si impacat... si eu plang umil, dorindu-mi sa-mi inghit lacrimile pentru ultima data. Nu nu te intrebi unde ma duc, nu-i asa? Si nu-ti pasa ca nu vreau sa plec spre nicaieri si ca o sa ajung undeva unde nu mai exista noi si un dor de tine. Tu nu te intrebi cum imi trec mie clipele si ce abisuri imi bantuie visele? Iti vad in fiecare seara somnul. E linistit si te trezesti odihnit. Ca de obicei, iti aprinzi o tigara, in timp ce te chinui buimacit sa atingi intrerupatorul.

Tu nu ma implori in fiecare seara sa plec din gandurile tale, nu? Si imi spui ingamfat ca m-ai alungat cu indiferenta de mult... Tu nu te gandesti niciodata cat de mult m-ai iubit, nu-i asa? Doar timpul meu e infinit, al tau e limitat si destinat poate unor amintiri mai proaspete... Tu nu stii ce inseamna sa te cuprinda disperarea in fara peretilor. Si tu nu suferi cand eu implor cerurile sa topeasca timpul atat cat eu sa nu mai simt nimic, nu-i asa? Tu nu prefaci intamplarile in conditii vitrege ce au luptat impotriva noastra si nu vezi cum pe cerul existentei mele plutesc in permanenta norii uzi de furtuna, nu-i asa? Si in fata iti stralucesc orizonturi line si inserari senine, eternitati uscate, chipuri frumoase, brate albe si rasete cristaline.

De dragul a ceea ce ai indragit, ai putea sa-mi asculti o ultima rugaminte. Uita-te dincolo de ochii mei si spune-mi: ce chip dintre sutele pe care le intalnesc zilnic ar putea sa ma elibereze de povara grea a abandonului? Peste cat timp o sa fie din nou primavara, cat timp crezi ca o sa mai am putere sa numar anotimpurile? Spune-mi care este sufletul identic tie ca sa-l privesc atat de tare in ochi si sa-mi spuna ca acum intelege ca s-a inselat. Ce brate trebuie sa las sa ma cuprinda ca sa ajung din nou la tine, ce Dumnezeu trebuie sa rog sa mi te aduca inapoi, ce fel de resemnare sa cer ca sa accept odata pentru totdeauna ca tu nu o sa mai fiu al meu, ce fel de pedeapsa trebuie sa mai indur ca mi se risipeasa in patru zari durerea? In ce forma revii pe pamant si sub ce chip sa te caut in viata mea daca pe tine eu nu te mai pot iubi? Uneori nu mai aud ecoul tau vibrand prin toata fiinta mea din cauza relelor pe care le-ai lasat in urma ta. Te port in suflet ca pe un vant, ca pe o ultima speranta ascunsa intr-o cutie peste care, molatic, disperat si fara vlaga, trebuie neaparat sa pun capacul.

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo