Un loc în care să rămâi neatins de moarte
Nu există.
Nu există în spațiu, nu există în ocean.
Nu există nici dacă stai în mijlocul unui munte. (Buddha)
Moartea face parte din viață și ne naștem cu certitudinea că într-o bună zi vom părăsi această lume fizică. Cu toate acestea, moartea face parte din marile frici ale omului, de fapt frica de a nu cunoaște ceea ce se află dincolo de ceea ce cunoaștem. Ce spune însă Dalai Lama despre moarte? Ce se întâmplă atunci când murim? Vă invităm să descrifrăm răspunsurile marelui Dalai Lama citind un fragment rar, extras dintr-unul din discursurile sale, și câteva pasaje din cărțile și învățăturile sale înțelepte:
Dalai Lama: Ce este moartea? Ce se întâmplă când mori?
"Ca budist, văd moartea ca pe un proces normal, o realitate pe care o accept că va avea loc atâta timp cât rămân în existența pământească. Știind că nu pot scăpa de ea, nu văd niciun rost în a-mi face griji în privința ei. Am tendința de a mă gândi la moarte ca la obiceiul de a-ți schimba hainele atunci când sunt vechi și ponosite, nu ca la un final definitiv. Cu toate acestea, moartea este imprevizibilă. Nu știm când sau cum se va întâmpla. Așa că este logic să ne luăm anumite măsuri înainte ca ea să se petreacă cu adevărat.
Procesul de a muri începe cu disoluția elementelor dinăuntrul corpului. Are 8 stadii, debutând cu disoluția elementului pământ, apoi al apei, apoi al elementelor foc și vânt. Ca și culori: mai întâi avem o viziune albă, apoi se intensifică elementul roșu, apoi totul pare aproape negru, apoi apare lumina limpede și strălucitoare a morții.
Foto: Nikki Zalewski /Shutterstock
Nu există nicio modalitate prin care să poți scăpa de moarte, este ca și cum ai încerca să scapi de 4 munți măreți care ating cerul. Nu există scăpare din acest patru munți ai nașterii, ai bătrâneții, ai bolii și ai morții.
Înaintarea în vârstă distruge tinerețea, boala distruge sănătatea, degenerarea vieții distruge toate calitățile excepționale și moartea distruge viața. Chiar dacă ești un mare alergător, nu poți fugi de moarte. Nu poți opri moartea prin bogăția ta, prin îndeplinirea îndatoririlor religioase, prin recitarea de mantre sau uneori nici chiar prin medicamente. Prin urmare, este înțelept să te pregătești pentru moartea ta.
Dintr-un punct de vedere budist, experiența actuală a morții este foarte importantă. Deși cum și unde ne vom naște din noi depinde în general de forțele karmice, starea noastră mentală în momentul morții poate influența calitatea următoarei noaster vieți. Așa că în momentul vieții, în ciuda diversității mari de karme pe care le-am acumuluat, dacă depunem eforturi speciale să generăm o starea mentală bună, putem stimula și activă o karmă bună și astfel să lăsăm loc pentru o renaștere bună."
(Oct. 11-14, 1991 New York City. Path of Compassion teaching preliminary to the Kalachakra initiation)
"Corpul poate fi comparat cu o casă de oaspeți; este un loc în care poți sta pentru o perioadă scurtă de timp și nu permanent. În prezent, musafirul conștiinței stă în această casă a corpului ca într-un loc pe care l-a închiriat. Dar când vine ziua și conștiința vă trebuie să plece, casa de oaspeți a corpului va trebui lăsată în urmă. Nu te atașa prin urmare prea mult de prieteni, de corp, de bogății și de posesiuni.
Nu putem spera să murim în liniște dacă viețile noastre au fost pline de violență sau dacă mințile noastre au fost agitate de emoții precum mânia, atașamentul sau frică. Așa că dacă vrem să avem parte de o moarte bună, trebuie să învățăm mai întâi să trăim bine. Cu speranța unei morți bune, trebuie să cultivăm pacea în mințile noastre și în modul în care trăim."
(fragment din cartea 'The Heart of Compassion: A Practical Approach to a Meaningful Life', Dalai Lama)
Citește continuarea pe pagina următoare >>
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară