4. Templul Coral, București
Foto: Sinagoga Coral; Credite foto: Ungvari Attila / Shutterstock.com
Există comori ce așteaptă cuminți chiar la doi pași de noi să le trecem pragul, să le acordăm atenție și să le umplem cu admirație. Templul Coral din București, aflat la o aruncătură de băț de Piața Unirii, este construit după Sinagoga Tempelgasse din Viena, făcând notă contrastantă cu griul clădirilor care îl înconjoară.
Cei ce au ajuns aici vorbesc despre decorațiunile minuțioase, vitraliile superbe, simbolurile ce căptușesc interiorul, amabilitatea personalului angajat și asemănarea izbitoare din exterior cu aceea a unui castel uriaș de nisip.
5. Laguna Albastră a Transilvaniei, Aghireșu (la 30 de km de Cluj)
Foto: Laguna albastra langa Cluj-Napoca; by Iulius Agency /Shutterstock
Despre această întindere de apă s-au spus multe, dar credem că „o minune a României” o descrie pe deplin. Nu e tocmai floare la ureche să ajungi aici, dar, pe de altă parte, locul rămâne unul autentic, nealiniat de baruri și magazine (te-ar ajuta să-ți aduci de-acasă toate merindele) și nevăzut de prea mulți ochi. Se mai spune faptul că peisajul aduce cu cel mediteranean, iar rezultatul ploilor ce au dat naștere acestei bucăți de culoare turcoaz într-o veche zonă de exploatare de caolin este unul recent.
6. Ochiul Beiului, Parcul Național Cheile Nerei, Beușnița
Foto: Ochiul Beiului, Caras Severin; by Barsan ATTILA /Shutterstock
Legendele spun că apa lacului nu îngheață nici în ruptul capului, iar temperatura se încăpățânează să rămână undeva între 4 și 8 grade Celsius. Fie că sunt mai mult sau mai puțin înrădăcinate în adevăr, reflexiile de albastru din atmosfera locului sunt cum nu se poate mai reale. De îndată ce ajungi aici, ești recompensat cu alte două surprize din natură: Cascada Bigăr și Cascada Beușnița. Acestea, împreună cu Ochiul Beiului, fac parte din Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița.
* Informatii oferite de specialistii Momondo
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate