Panică pe culoarul vieții

 Mi-am promis într-o dimineață, după panică și neputința de a mai respira, că îmi voi da voie să am răbdare, răbdare de a exista. Că etalonul nu e societatea, ci ceea ce mă face să mă simt în pace și armonie. Atâta pot, atâta sunt. Acum aici. Eu cu timpul și ritmul meu.

Logica unei vieți nu e arbitrată de etape limitate, de "așa trebuie", "e timpul" , "tu de ce nu? ,"ce faci să ieși de aici?", ci de mulțumirea ce vine din fiecare bătaie de inimă. Că mai faci un pas și fiecare os și mușchi e la locul lui și își îndeplinesc normal funcțiile.

Viața ta, regia ta. Nu a lor. Nu fiindcă așa e construită societatea, fiindcă la un moment dat, dacă vei face "fiindcă așa se cere", vei ajunge să nu mai știi cărui loc aparții.

Și uneori ești atat de singur încât tu alegi dacă continui sau pui punct la a mai fi. Însă finalul ăsta nu are sens. Va trece și asta. Îți vei reveni. Important e să înțelegi cine ești, ce poți fi, care îți sunt limitele și ce îți aduce motivația de a deschide ochii într-o nouă zi. Cu răbdare. Înveți că, pentru a trăi, sunt zile când vei simți că totul se prăvălește în jurul tău. ȘI atunci, așa ca prin minune, de întrebi: <> Și îți dai seama că acel DUPĂ devine adevărata MINUNE pentru a trăi.

* Un articol de Alexandra Șerban, viatanevindeca

Foto homepage: conrado /Shutterstock

Garbo

Ultima actualizare: 2 Octombrie 2018 @ 04:10

• 
• 

Mai multe despre Garbo