Înainte de a te fi cunoscut

Iartă-mă. Iartă-mă pentru că mă dezvălui prea mult și îi las pe alții să îmi sfarme sufletul, iar tu când vei ajunge, va fi prea fărâmițat și mi-e frică că nu am să mai pot rezista la micile boroboate pe care cu toții le facem. Te aștept să vii în zori de zi cu lumină și bucuria de a fi, pe care eu o pierd în oameni care nu știu a iubi.

Iartă-mă că nu ți-am păstrat locul ideal în cămara din inima mea. Iartă-mă că nu am avut răbdare să îți dau timpul de a crește și în același timp m-am grăbit și eu să ajung înaintea ta, deși genunchii îmi erau loviți și mă dureau și am ales drumul cel mai greu și mai îndepărtat de a ajunge și a alerga spre tine...și am întârziat.

Iartă-mă că vindecarea mea a durat prea mult și nu am fost acolo când m-ai fi vrut. A fost viața și Dumnezeu lângă fiecare din noi, pentru a trece fiecare de greul din noi și de lângă noi.

Iartă-mă că uneori nu mai știu nici ce e speranță, și nici credința, iar distanța dintre noi se prelungește din ce în ce mai mult- unde ne vom mai găsi și în ce moment pe acest pământ?

Iartă-mă și vino atunci când e timpul.

Sunt aici și aici voi rămâne, pe pământ. Până când ultima suflare mi se va estompa în zenit, iar umbra mea se va pierde în valul de mare.

Te îmbrățișează a ta imagine feminină, singulară și caldă, ce își poartă PAȘII undeva, într-un colț de pe acest pământ.

Eu sunt aici și știu că și tu ești pe acolo, iar odată ne vom regăsi căci sufletele noastre au un limbaj comun în care regula de aur este A FI BUN.

La marginea unei bucăți de apă, respiră roz o pată de culoare - așteptându-și cealaltă culoare- ce e bleu și e amestecată și ea cu soare și vânt.

* Un text trimis de Alexandra Șerban, viatanevindeca

Foto homepage: Anna Ismagilova /Shutterstock

Garbo

Ultima actualizare: 18 Octombrie 2018 @ 05:10

• 
• 

Mai multe despre Garbo