Asa a fost sa nu fie

Cand nici unul nu a mai spus nimic, el a intors spatele si a pasit. O secunda si lumea ei s-a prabusit.

In acea secunda era ea care credea mult in altcineva. Nu stia sa spuna vorbe mute de iubire, dar stia sa simta frumos. Nu i-a cerut fapte si dovezi grele si multe, ci doar sa se potriveasca armonios in existenta lui. Ea, mostenitoarea lumii, posesoarea universului, s-a umilit in fata unei bucati de univers, in fata unui om care nici macar nu stie ce inseamna verbul "a iubi". Regatul ei cladit a fost ucis pentru un simplu vis. Era prea ireal ca sa nu se sfarame in ploaie, in vorbe care cad a praf, in uitare care se scurge intr-un puhoi de dor de lacrimi, in sperante dulci carora or sa le ia locul altele mai ticaloase. Ea a stiut sigur ca a iubit. Si ca o sa-i fie bine intr-un sfarsit. A vazut ca lumea e cladita pe o lege a compesatiei. Iti ia ceva.. mai tarziu sau mai devreme, iti inapoiaza un altceva. Inca o secunda si lumea ei din nou s-a deschis.

Cand el inchide usa in urma lui, el e sigur pe sine si linistit ca relatia lui s-a sfarsit.

Cand barbatul...

Cand barbatul ajunge in camera, intre patru pereti, in aer liber, la serviciu, in masina, din nou acasa, intre patru pereti... se intreaba daca a gresit. Nu, nu a gresit. A procedat asa cum s-ar fi cuvenit. El nu a fost prea crud si dur, a fost rezonabil de bland. Nu asa cum s-ar fi asteptat, cum poate cum ar fi trebuit, dar se poate considera multumit. Trece prima zi... parca asteapta ceva... sa vibreze un telefon, sa primeasca un semn batut in usa, sa auda o veste circuland pe mail... Asteapta, tace, rade, fumeaza tigari dupa tigaru, savureaza cafele, iese cu amicii, ar vrea sa-i imbratiseze si sa se hlizeasca cu toti, sa nu-i mai lase sa plece, si-ar dori sa-l lasa dracului in pace, in gandurile si in singuratatea lui.

Niciun semn... Nimic... nici a doua zi.

Nici a treia zi...

A doua saptamana... patul i se pare cam gol. Televizorul... o cutie cam seaca, prea rece, prea mincinoasa. Jobul... o obligatie, dar una care nu il poate face fericit cand se simte singur si are de luptat cu o stare de neinteles. Cand intra in transa, nimic nu-l mai ajuta.

A patra saptamana, pe masura ce constiinta ii devine mai apasatoare si sufletul mai gol, patul ii devine din nou plin. Langa el se afla un alt trup dornic sa fie iubit. Trupul ii transmite creierului ca este fericit, creierul da mai departe sufletului si barbatul are senzatia ca da, este fericit.

A cincea saptamana... este foarte, foarte fericit.

In prima zi din a sasea saptamana... ceva se intampla cu el. Gura prea ii tace. Trupul asta nu-i mai place. Nimic nu-i mai da pace. Se sufoca de prea mult aer. Sufletul sau gol il strange mai rau decat tampita si stramta asta de cravata. Niciodata, in viata lui, nu s-a simtit atat de... Nici nu stie cum. A fost un prost. Si chior si orb, si surd si mut. Nici macar nu a stiut cat a iubit. A iubit-o... Si-a dat seama prea tarziu.

Dana Negoita

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo