Nu îți pot da drumul…

Nu îți pot da drumul…. pentru că mă cauți și nu înțelegi că e în zadar.

Da, îmi place când mă cauți și îți spun că nu mai vreau să reluăm din nou și din nou. Doar că noi vorbim două limbi diferite. Și totul se transformă în ecou. De fiecare dată credem că pornim pe un nou drum. Nou. Din nou.

Relația asta e doar adrenalină, furtuna, curcubeie, lumină și ploi și apoi dinamită pură. Mă cauți, mă vrei și apoi ne certăm ca prostii de la nimic. Și știm că am mai fost aici, doar că de data asta culoarea e alta, e o nuanță mai luminoasă sau doar mai întunecată a ceea ce am cunoscut.

Noi nu putem spune Nu. Noi nu am învățat nimic. Ci doar am mai crescut: în suflet, în inimă, în cugetări.

Am făcut și nu am făcut pace cu părinții noștri ca noi să putem să ne întâlnim din nou, să ne acceptăm să vorbim, să ne privim cu mai multă acceptabilitate și îngăduința.

E doar spațiul meu și zona mea safe.… și viața noastră ce ne desparte și ne aduce de departe cât mai aproape atunci când nici nu mai vrem. Bucurii. Prezența ta mă bucură și totodată mă supără. Mă ține în expectativă. Ce suntem unul pentru altul???

E un final ce se vrea echilibrat până vor rămâne bucurie și spațiu deschis. Știi și tu că noi nu suntem pentru a continua împreună. E spațiul meu. ȘI e zona mea de confort. E neacceptarea ta de a nu fi reușit în ceva și de a persista; poate, poate reușești ca aici să faci totul perfect.

Însă… satisfacția de data aceasta e prea mult lucrată și dorit aleasă și prea mult lucram la ea când totul ar fi trebuit să curgă or să fie… dintr-o dată.

Viața noastră e mereu pe fugă. Aici și dincolo. Semn de foc și semn de pământ. Semn de apă și semn de vânt.

Dacă totul e menit să fie și are un rost, pentru noi doi, reîntâlnirile astea atât de bucuroase și alienate în fericire, ce vor să reconstruiască, clădindu-ne din nou, după ce ne împroșcăm cu noroi, ne urăm și ne maniem și apoi ne aruncăm unul în brațele altuia cu duioșie și credința că începem ceva nou ce va dura... mereu?

Eu, tu, noi. Nu putem să ne dăruim: Nu-ul și cădem în ritmicitatea satisfacțiilor frugale și umane.

E doar un timp până când viața ne va trage iarăși, unul din brațele celuilalt, tumultos și feroce de mânios.

Spații… și viața ce ne întretaie din nou.

* Un articol de Alexandra Șerban, viatanevindeca

Foto homepage: By Kseniia Perminova /Shutterstock

Foto interior: beeboys /Shutterstock

---

---