Bilet gratis în iubire

Îmi pare rău că nu te-am lăsat să vezi cât de mult a însemnat să te strâng în brațe. ȘI da, recunosc acum că nu te-am lăsat să mă vezi în deplinătate, în totalitate... dar ce mai contează? Povești de vals și pașii care tot dansează… ne-au dansat și pe noi.

Acum urci în mașina ta lucioasă… strada e goală, cu textura de ploaie și de smoală și, totuși, plină de atâta viață… E primăvară și mugurii pocnesc de stare. Starea unui verb și a unui adverb. A unui adjectiv și a unei interjecții. Cuvintele noastre. Culori. Așa am știut a ne vorbi. Roșu și Negru. Mov și galben. verde și Albastru. O lume pitorească. O lume… provensală.

Ne vom mai întâlni în această viață. Știu. Peste ceva timp, în alte circumstanțe- spunându-ne un BUNĂ de început, uitând ce am trăit, cu viețile refăcute la brațul unei alte oglinzi ce ne-a devenit: ACUM și AICI. Și nu te-am lăsa să mă vezi. Oare ți-ar fi plăcut!? Dar tu… ai fost vreodată curios să dai deoparte totul său te-ai complăcut în ușurința descoperirii incerte, cu perdea?!

Și lumea asta pe care amândoi am desenat-o e o lume în care măcar am știut să ne bucurăm că doi copii, fugind și ascunzându-ne, râzând și împiedicându-ne, fiindu-ne frig și cald laolaltă.

Să pleci azi, ca eu să pot pleca mâine și peste două zile să am ce scrie - o poveste aerată ce va pocni în fiecare primvară în mugurii mici și durdulii. Oamenii se vor regăsi în noi. Noi ne vom regăsi în toți. Plecările sunt biletul gratis atunci când am tras să venim aici.

de Alexandra Șerban, viatanevindeca

Foto homepage: Nadya Korobkova /Shutterstock

Foto int pag 2: Anze Mulec /Shutterstock

---

---