Ma predau tie si ma predau lumii

de Alexandra Serban

Texte, ciorne, pe care ti le scriu la 2 am in momentul cand oamenii nu se mai aud, ci doar emotiile din spatele camerelor inimii ce bate… E ciudat cum doi oameni pot fi in aceleasi timp atat de aproape, atat de departe, atat de uniti, atat de disperati de a nu se pierde, de a nu fi departati de viata pana la moarte - atat de diferiti si totusi atata de contopiti.

Sunt pe jumatate imbracata rugandu-ma in lentoarea mintii nocturne sa" ma suni!", sa dai un semn...sa fie ziua noastra- luni. Si nu pot dormi fiindca... ma incerci: coplesitor, total, amarui si totodata atata de dulce- incerc sa stam impreuna, sa ne tinem uniti...dar...chiar acum te aud cum imi spui: Sa imi pun mainile pe coprul tau ca si cum te-as cunoaste…

...Si deja mi-e dor sa iti aud inima batand peste inima mea, nu ma lasa singura si pulsand de viata si de lava pasiunilor neterminate! De obicei nu cedez, dar de data asta vreau sa ma predau tie! Si cand ne-am intalnit- iti aduci aminte !?Inocenta razbea de pe chipurile si trupurile noastre.

SI acum simt cum mor de fiecare data cand nu ma mai atingi, cand privirile nu se mai intrepatrund, cand bratele noastre- trupurile nu ne mai ascund. In cercuri de ape, in valuri de ocean si mare, dansezi prin mintea mea in fiecare secunda- umeri lati, sprancene arcuite si groase, glas adanc si grav- ma chemi si ma frangi!

...si ma simt ca sunt sub controlul tau de fiecare data cand esti in fata mea

...poate ca sunt speriata, chiar nu mai imi pasa- ca sunt dependenta de tine, de noi, de ceea ce cream cand suntem amandoi.

Sunt cu totul in aceasta poveste ce nu poate fi stavilita. E doar o etapa a drumurilor noastre sau e mai mult? Noapte, ganduri, o coala ranita… de scrieri prea lungi. SI apoi te aud cum iarasi ma rogi sa pun palmele mele pe corpul tau, ca si cum ai crede ca ma stii,ca si cum as crede ca te cunsoc deja..ma predau!

Ma predau tie si continui sa te tachinez sa ma las tachinata de tine, sa oscilez, sa fur timp, sa simt, sa uit, sa desenez emotii  tumultoase aduse in acest anotimp – primavara. Si toata privirea aceea halucinata si stralucitorae a ta...luceafar ratacit in calea mea ce nu ma mai lasa sa fiu eu asa cum eram si ma stiam. Bine si rau. Durere si placere. Dependenta. Pasiune. Distanta. Azi. Maine. Niciunde.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare >>>

Garbo

Ultima actualizare: 25 Aprilie 2019 @ 07:04

• 
• 

Mai multe despre Garbo