One-night stand cu fostul sau cum stiu eu sa spun adio

E racoare tare, asa cum se intampla doar in noptile intarziate de toamna, asa ca strang puloverul si mai rau in jurul meu. Aproape ca mi-e frig. E un scurt moment in care sunt singura si ma simt singura. Nu o sa fie pentru prea mult timp. Fumez tigara dupa tigara si incerc sa ma lupt cu secunde, cu ani de amintiri, cu gandurile astea imbibate pana la lacrimi de prezenta ta. Ah, cum nu stim deloc sa ne despartim unii de altii... Cum nu stim sa spunem niciodata “NU” amintirilor mai ales cand acestea ti-au fost dragi. Eu, eu... nu stiu sa spun nu, nici dupa atata timp... Ah, cat de nebun si frumos si tandru am facut dragoste cu ele si cu vechea mea iubire, ultima pe care am sa o uit... Am putut sa spun in sfarsit «adio», nu apucasem, nu asa cum vroiam eu...

Imi amintesc cum aveam 16 ani si trageam cu o placere voluptoasa din tigari, insa le aruncam cat colo cand simteam ca se apropie mama. Imi era rusine si jena si frica, insa cum mijlocul i se rasucea spre usa apucam cu o satisfactie nemaipomenita chistocurile pitite. Dar nu-mi amintesc sa fi existat vreo bucurie mai mare pe suprafata pamantului decat aceea cu care dadeam pe gat parfumul din chistocurile aruncate ghici pe unde.

Lumea in care ne miscam trupurile si ne crestem sufletele e facuta din reguli. Incalci una, se intampla doua: te joci cu trupul tau dupa cum iti canta sufletul sau iti canti sufletul dupa ritmurile inimii. Niciodata nu scapi de a treia: se spune ca, mai devreme sau mai tarziu, te incearca suferinta si te taie durerea. Tocmai mi-am incalcat prima regula personala, una la care tineam, ziceam eu, mai mult decat la ochii din cap si nu m-a traversat nimic. Nu din intamplare, ci voit, premediat, pentru ca am vrut sa-mi amintesc, sa traiesc, sa ma simt vie din nou, sa vad ce gust de rai si iad, pacat si naivitate are trecutul.

De ce ne punem in calea libertatii atatea bariere, atatea oprelisti cand e de simplu sa faci ceea ce simti? De ce suntem indulgenti cu altii s atat de intoleranti atunci cand vine vorba de propria persoana? Nu stiam cum sa o fie daca o incalc. Dar uneori e atat de confortabil si cald si bine sa-ti permiti sa pierzi in batalia cu tine... De ce e atat de minunat cand nu stii ce se intampla cu tine si de ceea ce ti se va intampla maine?

As vrea sa spun ca am fost slaba, usuratica, ca am remuscari, ca imi pare rau, ca nu am avut pic de demnitate, ca mi-am pierdut capul asa usor ca o tinerica de 18 ani acum la 32 de ani, ca am comis o greseala mai neagra decat pacatul, ca am cedat cu usuritate, ca in fapt suntem doi oameni pe care nu-i mai leaga nimic, dar care sunt legati separat si individual de responsabilitati, de o familie. Am fost si asta suntem. Atunci ce am vrut unul de la altul?... Dar am vrut intentionat sa fiu slaba, sa am remuscari, sa fiu slaba, sa imi para rau, sa nu am demnitate, sa imi pierd capul la 32 de ani mai ceva ca la 18. Am fost fericita si amintirea clipelor inca ma face fericita. Imi era sete de tipul asta de fericire si mi-a fost dor sa o potolesc astfel.

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo