Respinge-ma ca eu insist

Incerc sa-mi explic mie insami ca, in ciuda faptului ca iubesti sau ca ai iubit odata, nu ai dreptul sa renunti la demnitate sau sa cersesti un sfarsit frumos in cazul in care totul s-a terminat urat. Nu si nu si nu... Nu trebuie sa-l suni, sa vrei sa-l auzi, sa te interesezi prieteneste sau in orice alt chip de existenta unei persoane la care ai tinut, sa trebuiasca sa arati ca inca iti pasa, ca te preocupa persoana sa, ca vrei sa afli daca este fericita langa o alta persoana, ca ai ramas ca proasta prinsa de trecut si ca altii merg frumos in viitor... daca lui, acelui, nu-i mai pasa nici cat negru sub unghie. M-am luat zdravan la cearta cu mine, dar nu am avut cu cine sa ma inteleg...

Am vrut cu orice pret sa vad cat de mult pot sa ma calc de una singura in picioare, daca mai ma doare cand se trece cu buldozerul peste sufletul meu. La naiba? Ce atata demnitate? Daca eu nu pot sa iubesc decat zgomotos, furtunos, prost, gresit, ce ai tu cu mine? Nu-l lasa sa plece de tot, m-au prins intr-un colt vulnerabil amintirile. Insista! Nu poti. Adu-l macar putin inapoi. Si asa a cedat hotararea din mine. Mai incercasem eu si altadata si nu a mers deloc bine. Sfarsitul tot nu era frumos, ci scandalos, plin de reprosuri, implorari, ura, certuri, resentimente, convingeri gresite, promisiuni desarte. Dar si cu iubire... multa, mai bine sau mai prost inteleasa. Dar doare, da, cand se trece cu buldozerul peste sufletul tau. Nicio alta constructie nu ti-l vindeca.

Recunosc ca nu stiu ce inseamna demnitatea, dar speram sa o invat. De doi ani de zile, mi-am pierdut complet capul. De doi ani de zile... iubesc, sunt respinsa, sunt ceruta inapoi, accept, iert, uit, o iau de la capat, am orgoliu si mandrie, le fac pierdute si le regasesc haotic. Le vreau cu orice pret, le refuz, mi le impun. Pentru o perioada de timp reusesc... pana cand imi dau seama ca imi e dor sa iubesc. Apoi... ma prind de buna voie in cercul propriu de minciuni. De fiecare data uit durerea anterioara de dragul uneia noi, care sa sangereze de mii de ori mai rau decat cealalta.

Dau mesaj: “Ce faci”? “Sunt ok, sanatos.” Data viitoare, sun... Niciun raspuns... S-o fi intamplat ceva? Sun din nou. Preocupata. Ingrijorata de moarte. Insist. Pentru unii oameni cu care ai impartit un crampei de viata si niste sentimente, ai fi dispusa sa mergi pana la capatul pamantului. Instantaneu uiti de tine in clipa in care te gandesti ca ar avea nevoie de tine. De data aceasta primesc si un raspuns: “te rog frumos, nu mai ma cauta”. Un raspuns definitiv. La fel ca primul sfarsit si intaia despartire. De ce ne place circul? De ce totusi ne sar lacrimile cand tocmai cel care te face sa-ti pierzi demnitatea iti spune ca nu ai avut-o niciodata? De ce ne facem pres in fata cuiva si apoi ne batem cu pumnii in piept ca ne doare? Vreau sa ma lecuiesc de dor si de iubiri apuse. Data viitoare cand o sa ma apuce dorul, o sa musc din carne vie si din perna, dar refuz sa-i mai dau ascultare. In iubire, trebuie sa existe respect reiproc. In iubire trebuie sa ai cel putin o bruma de mandrie.

Dana N.

---

---