Copilarie, mai stai!

de Diana Stroe 

Cateva frunze galben- ruginii se desprind usor de crengile ude ale copacilor si se astern peste covorul format din alte zeci, sute de frunze, inmuiate bine de ploaia rece a toamnei, strada luand parca aspectul unei mari de foc. Strada de acum treizeci de ani, cu asfalt in loc de piatra cubica, cu mult mai putini castani de o parte si cealalta a ei, cu case "imbatranite", ce si-au pierdut nu numai culoarea, dar si pe majoritatea celor ce locuiau aici odinioara, ma atrage si azi ca un magnet. Strada copilariei...

Toti avem slabiciunile noastre, iar perioada asta a vietii-copilaria- cred ca reprezinta pentru multi dintre noi o slabiciune.

Mirosul de lemn ars nu atat de pregnant ca atunci si aerul rece, ce-ti taie respiratia, imi poarta pasii in dreptul portii din sipci innegrite, mancate de vreme si atat de...triste. Triste ca si casa, care se zareste printre scandurile ude ale gardului, garbovit de povara anilor ce s-au tot scurs.

Crapaturile adanci i-au cuprins zidurile, iar verdele viu al ciurciuvelelor si-a pierdut stralucirea. Gradinita de flori din fata, ce-i intregea frumusetea, a pierit si ea. In orice anotimp abunda in parfumuri si culori felurite.

In perioada asta crizantemele albe si tufanelele mov reuseau intotdeauna sa dea un strop de veselie zilelor mohorate.

Mi-e atat de dor de acele zile in care bunica si sora bunicii apareau in pragul acestei casute vechi, cu un zambet larg pe chip, ma strangeau in brate si-mi scoteau cu atentie fularul si caciula, tricotate cu atat drag de sora bunicii.

Mi-e dor de mine la acea varsta, varsta la care bucuria isi dadea mana cu iubirea si faceau echipa buna cu inocenta si curajul.

Mi-e dor de lumea aia plina de jocuri si povesti, in care puteam fi pe rand cand Alba ca Zapada, cand Cenusareasa, cand profesoara exigenta a nenumaratelor papusi, asezate cu grija pe canapea, cand cea mai buna doctorita a acelorasi papusi, care se imbolnaveau de cele mai ciudate boli.

Mi-e dor de gustul prajiturii cu visine facute de bunica in fiecare vara, de ziua mea, de gustul cozonacilor facuti de mama in ajunul sarbatorilor, de acea emotie pe care o traiam asteptandu-l pe Mos Craciun.

Cate pregatiri, cate poezii invatate pentru a-l bucura pe Mos, care mereu se furisa si lasa cadourile sub brad, fara a fi surprins nici macar o data, oricat de vigilenta as fi fost!

Si bradul ala impodobit de toti ai casei cu fel de fel de ornamente stralucitoare pastrate din generatie in generatie, cat mai inveselea atmosfera!

Citeste continuarea pe pagina urmatoare >>> 

Garbo

Ultima actualizare: 22 Decembrie 2019 @ 04:12

• 
• 

Mai multe despre Garbo