Tot n-am inteles de ce...

Lupta cu toti cei din jurul tau este de fapt lupta cu tine insati. Iubirea este o iluzie. Simteam mirosul de cafea in fiecare dimineata si pupilele mi se deschideau instinctiv. Zambeam gales amintirii. Am acceptat nenatural si nefiresc ca si cum nu-mi statea in putere sa fac altceva. Nici nu puteam. N-am priceput ce ar trebui sa fac cu mine de acum incolo. In ce sa mai cred. In ce sa nu mai cred.

N-am inteles cam pe unde sa pitesc amintirile astea pacatoase ca sa nu ma imbratiseze seara cand ajung acasa, n-am stiu cui sa le dau mai departe prin imbratisarea mea, cum sa nu ma dezobisnuiesc, cum sa plec, cum sa tac, cum sa ascult, cum sa nu insist, cum sa nu plang, cum sa nu fiu slaba, cum sa nu regret. Cum sa accept ca de buna voie ai ales ca niciodata, dar niciodata sa nu mai treci prin viata mea? Daca as fi putut, trebuia sa-ti multumesc. Odata si odata, valul de pe ochi trebuia sa cada.

Apoi a inceput sa-mi fie din ce in ce mai bine. Nu ma regaseam nici in amorteala, nici in munca, nici in prieteni, dar imi era bine doar in amorteala, doar in munca, doar alaturi de prieteni. Dar nici atunci nu intelegeam de ce. Apoi a venit o alta iubire de care ma ascundeam in amintirile cu tine. A venit ca o atingere cu mana rece cand iti frige fruntea. Iti juri ca nu ai nevoie de ea, dar face atat de bine cand pune nectar pe rana. Si o accepti, apoi o vrei, o iubesti mai mult decat pe palma care ti-a infierbantat obrajii.

Ma uit si azi cu ochi grei vazand fericire si durere ca prin vis. Vad mana care imi intinde un adio. Vad ochi care imi promit ca de acum incolo o sa aflu ce-i uitarea. Azi prind alta mana. Iubesc alti ochi. Din cand in cand mi-e frica sa nu plang. Daca o sa bata vantul? Daca si acum o sa se stinga? Si vreau, dar tot nu pot sa inteleg. Cum. Cand. De ce. Nici acum! Ceea ce a fost atunci...

Dana Negoita

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo