19 Iunie 2020 publicat în Lifestyle 170 share-uri

IN ACEST ARTICOL:
Cele mai amuzante și istețe bancuri zen care să ne amintească că în viață trebuie să și râdem și să ne descretim frunțile și inimile:

Budismul este o religie frumoasă, în care se simte profund, se râde mult și se ia viața așa cum este ea, dar cu inima ușoară. Cele mai amuzante și istețe bancuri zen care să ne amintească că în viață trebuie să și râdem și să ne descretim frunțile și inimile și să nu luăm totul chiar în serios, iar uneori nici pe noi înșine :).

Bancuri zen care să ne amintească că în viață trebuie să râdem și să avem inima ușoară 

♦ 1. 3 învățăcei zen discutau între ei, fiecare în parte lăudându-și maestrul:

“Maestrul meu este cel mai bun în practicile lui. Poate să stea zile întregi fără să mănânce”, a spus primul ucenic, lăudându-și învățătorul.

“Maestrul meu are o putere de auto-control cum rar mi-a fost dat să întâlnesc. Poate să stea zile la rând fără să doarmă”, a spus admirativ cel de-al doilea învățăcel.

“Maestrul meu a atins pragul cel mai înalt al înțelepciunii”, spune și cel de-al treilea învățăcel. “Mănâncă când îi este foame și doarme când îi este somn.”

♦ 2. Mai demult, un maestru zen mi-a oferit cea mai puternică lecție. El mi-a spus “Fă opusul a ceea ce îți spun”. Și nu am făcut.

♦ 3. De câți maeștri zen este nevoie că să schimbi un bec?

De 3: unul ca să îl schimbe, al doilea ca să nu îl schimbe și al treilea ca să îl schimbe și să nu îl schimbe.

♦ 4. Buddha a primit într-o zi un cadou, o cutie împachetată foarte frumos cu o panglică roșie. Desface panglica și vede că este goală: “Este exact ce îmi doream: Nimic!.”

♦ 5. Într-o seară, 4 călugări meditau în tăcere într-un templu când, deodată, stegulețul de pe acoperiș a început să se miște.

Primul călugăr, și cel mai tânăr, și-a înterupt meditația spunând: “Se mișcă steagul”.

Cel de-al doilea călugăr, mai înțelept și cu mai multă experiență, a murmurat: “Vântul se mișcă.”

Cel de-al treilea călugăr, care medita de peste 30 de ani, a enunțat însă: “Gândurile se mișcă.”

Cel de-al patrulea călugăr, un învățat în vârstă, a spus: “Gurile se mișcă”.

♦ 6. Unui călugăr pe străzile New York-ului, fiindu-i tare foame, a vrut să își cumpere un sandviș de la un vânzător ambulant așa că îi întinde acestuia o bancnotă de 5 dolari. Primind banii, vânzătorul îi înmânează călugărului sandvișul, dar nu și restul. Nedumerit, călugărul stătea locului așteptând să își primească restul. Văzându-l că așteaptă, vânzătorul da din cap și spune: “Restul vine din interior.”

♦ 7. De ce au nevoie călugării zen pentru a înșuruba un bec?

De un stejar în grădină.

♦ 8. Un budist se adresează unui călugăr dintr-o mănăstire, întrebându-l dacă poate veni pentru a-i binecuvânta locuința.

“Sunt ocupat”, spune călugărul.

“Ce faceți? Vă pot ajuta cu ceva?”

“Nu fac nimic”, a răspuns călugărul. “Nu mă poți ajuta cu asta.”

A doua zi, omul îl contactează iarăși pe călugăr. “Puteți, vă rog frumos, să veniți să îmi binecuvântați locuința?”

“Nu pot, îmi pare rău”, a răspuns călugărul. “Sunt ocupat.”

“Cu ce anume? Ce faceți”, a întrebat iarăși omul.

“Nu fac nimic”, a răspuns călugărul.

“Dar asta făceați și ieri”, a răspuns exasperat omul.

“Exact”. “Și încă nu am terminat.”  ~ Ajahn Brahm

♦ 9. Un învățăcel zen își întreabă maestrul: “Este în regulă dacă folosesc emailul?”. “Sigur, a răspuns maestrul, doar că “fără atașamente.”

♦ 10. Cum îl putem numi pe un Italian budist?

Karmesan. 

Foto fr si main: By jinky liao /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri