Comunicat de presă
Conform ultimului studiu realizat de LuggageHero alături de All4Travel, mai mult de trei sferturi dintre respondenții din Europa încă speră la măcar o călătorie în afara țării până la finalul acestui an. Nici românii nu fac notă discordantă, 61% dintre ei afirmând că vacanțele în străinătate nu vor fi înlocuite de concediile petrecute în țară.
Destinații de vacanță
După relaxarea celor mai multe dintre restricțiile de călătorie, 37% dintre respondenții europeni au avut cel puțin o mini-vacanță în interiorul țării din care provin, iar alți 17% au călătorit deja în afara țării. Românii au fost mult mai dornici de escapade, 59% dintre ei menționând că deja au călătorit în interiorul țării, după ridicarea restricțiilor.
Mai mult de trei sferturi dintre respondenții europeni (77%) au spus că încă își doresc să călătorească într-o altă țară în timpul acestui an. Dintre ei, 69% vor să viziteze cel puțin un oraș, iar 31% se vor limita doar la destinații în mijlocul naturii.
Comparând intențiile de călătorie în viitorul apropiat cu cele pentru restul anului, 30% dintre ei afirmă că nu vor călători în străinătate în lunile de vară datorită riscului de infectare cu noul coronavirus. Alți 17% spun că oricum nu își propuseseră să călătorească în afara țării în lunile de vară, independent de pandemie. Aproape două treimi dintre participanții europeni sunt mai optimiști privind posibilitatea de a călători în străinătate în timpul lunilor de toamnă.
Condițiile de zbor
În legătură cu modul în care companiile aeriene ajută în protejarea pasagerilor privind infectarea cu COVID-19, doar aproximativ o treime dintre participanții europeni (38%) au spus că au încredere să călătorească cu avionul. Alți 24% afirmă că nu au de ales, deci vor zbura chiar dacă nu sunt total încrezători în măsurile luate de companiile aeriene. Aproximativ un sfert dintre respondenții europeni (23%) plănuiesc să călătorească folosind mașina personală, pentru mai multă siguranță în timpul pandemiei.
Foto: By learesphoto /ShutterstockPreferințe privind cazarea
Doar 39% dintre europenii care vor avea nevoie de cazare în 2020 afirmă că preferă camerele de hotel în defavoarea închirierilor pe termen scurt (AirBnB, Booking, etc.), pentru măsurile de igienă specifice perioadei de pandemie. Ceilalți 61% au încredere în măsurile pe care le iau administratorii locuințelor închiriate pe termen scurt pentru a asigura igiena necesară în această perioadă.
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri