Încă de când ne naștem, începem să creăm conexiuni cu cei din jurul nostru, implicit și cordoane energetice care ne leagă de persoane, de situații, uneori chiar de anumite lucruri, substanțe sau chiar locuri. Autoarea spirituală Doreen Virtue înfățișa aceste corzi eterice asemenea unor tuburi sau furtunuri prin intermediul cărora energia curge de la o persoană la cealaltă, înainte și înapoi.
De asemenea, menționa autoarea, cel mai adesea, corzile eterice se întind între rude (între noi și tatăl nostru, mamă, fost soț/sotie, foști parteneri de viață, soți și parteneri de viață prezenți, între prieteni apropiați, între colegi, între noi și copiii noștri, dar și între noi și casa noastră). Fiindcă suntem ființe energetice, cu cât investim mai multa energie în relația cu persoana, lucrul sau locul respectiv și ne canalizam gândurile și emoțiile înspre o persoană anume, cu atât cordonul eteric devine mai puternic, mai gros, mai consistent.
Practic, pe parcursul interacțiunii și al conexiunii noastre cu persoana respectivă, hrănim cordonul cu gândurile, acțiunile și emoțiile noastre.
Cordoane energetice pozitive și cordoane energetice negative
De-a lungul vieții, vom stabili mai multe cordoane energetice, și pozitive, și negative, ambele deopotrivă servind temporar scopului nostru pe acest pământ și ajutându-ne să învățam, să evoluăm, să devenim, să câștigam înțelepciune și să ne aprofundam perspectivele asupra vieții. Însă atunci când corzile eterice negative sunt foarte dense și se întind de-a lungul unei perioade îndelungate de timp (luni, ani sau poate chiar decenii), ele pot cauza durere, disconfort, crearea unor patternuri de nefericire și suferință din care nu mai putem ieșim.
Când, spre exemplu, ai un cordon de atașament cu o persoană pe care o judeci, fata de care ai resentimente sau trebuie să o ierți, aceste corzi energetice pot crea blocaje semnificative și chiar impasuri în viața și existența. De aceea, este bine să te eliberezi de aceste emoții și să cauți modalități prin care să le vindeci (psiholog, duhovnic, lucrul cu tine, meditație, rugăciune, practicarea iubirii și a bunătății).
Foto: By Benjavisa Ruangvaree Art /ShutterstockCel mai bine este să tăiem și să vindecam cordoanele eterice negative și să creăm noi cordoane energetice, benefice, care servesc ființei noastre și ne apropie de iubirea adevărată. Hrănim un lup bun sau hrănim un lup rău? La un moment dat va trebui să luam această decizie. Corzile eterice pozitive, precum legătura dintre o mamă și copilul ei sau a doi soți care s-au iubit și respectat cu adevărat, nici nu pot fi tăiate. Este ca și cum îți tai rădăcinile sau o parte din tine. Iubirea adevărată transcede timpul și spațiul, energia sa la fel, iar legătura respectivă și energia creată în jurul ei probabil că o vom lua cu noi și dincolo.
Deoarece cordoanele eterice se stabilesc în mod natural și firesc ca o frecvență energetică de comunicare, ele creează, atunci când sunt sănătoase, apropiere, iubire necondiționată și venită dintr-un loc al inimii, nu al nevoii, non-dependență sau atașament sigur, o înflorire reciprocă și vibrantă. Când două persoane se iubesc sănătos și se raportează una la cealaltă într-un mod sănătos, bazat pe iubire autentică, schimbul energetic intre ele este frumos și pozitiv, iar cordonul eteric nu va cauza scurgeri de energie.
În schimb, daca te conectezi energetic la o persoană sau relație care nu este potrivită pentru tine, cordonul eteric poate deveni toxic. Atunci când se creează un atașament negativ față de o persoană (sau sentimente ce au la bază emoții negative precum frica, teama de abandon, codependența, atașamentul, incapacitatea de a putea ierta), când spre exemplu ne gândim obsesiv la un fost partener de viață chiar daca acesta nu mai este alături de noi și îi oferim putere emoțională asupra noastră (el/ea a mers mai departe după despărțire, și-a continuat viața, dar noi am rămas blocați gândindu-ne zilnic la persoana sa) poate că este momentul să ne detașam de această legătură toxică și să rupem cordonul eteric care s-a format intre noi.
Legătura emoțională produsă vine mai degrabă dintr-un loc al erorii emoționale decât din cel al iubirii. Energia proprie este direcționată în direcții greșite și se va risipi, iar în curând vom intra pe avarii, simțindu-ne epuizați, triști, sleiți, confuzi, iritați, nesiguri, ca și cum nu am avea controlul asupra propriei persoane și a propriilor trăiri.
Câteva dintre semnele unei corzi eterice toxice sunt următoarele:
- Incapacitatea de a merge mai departe, chiar și după o perioadă îndelungată de timp de la despărțire/ divorț/
- Derularea unui dialog constant în mintea ta cu persoana respectivă, poate chiar justificări sau certuri
- Revenirea obsesiva asupra unor cuvinte “grele”, reproșuri, jigniri, critici etc care au fost spuse la un moment dat în momente de cearta și pe care încă le resimți vii, ca și cum încă le trăiești și le crezi
- În spațiul mental, îi aloci zilnic un loc de onoare persoanei în cauză. Practic, te gândești non-stop la ea sau în mod obsesiv
- Te simți blocată în propria viață și nu mai reușești să te conectezi la energia divină, la energia iubirii, care este și energia vieții
- Te blochezi în trecut și nu mai permiți oportunităților și noilor începuturi să își facă loc în viața ta
- În minte îți revin obsesiv amintiri cu persoana respectivă și momente din timp alături de ea
- Ai tendința de a reveni asupra unei relații care nu îți servește cu nimic și din care nu poți creste
- Sentimente pe termen lung de regret, tristețe, mânie, lipsă de speranță, inabilitatea de a ierta, care reînvie de fiecare data când te gândești la persoana respectivă
De asemenea, iți propunem și o rugăciune bazată pe vizualizare care te poate ajuta să vindeci cordonul energetic toxic, eliberându-te de el.
Seara, după ce ai făcut o baie cu sare și ai băut multa apa, încearcă să îți relaxezi corpul și mintea. Inspiră și expiră profund de mai multe ori, încercând să te deconectezi de orice alte gânduri îți trec prin minte. Încearcă să te concentrezi doar asupra intenției pe care ți-ai setat-o, cea de a te elibera de legătura ta nesănătoasă. Închide ochii și rostește următoarele cuvinte de trei ori:
“Doamne, Sfânta Treime, ajută-mă să mă vindec și mă eliberez de aceste corzi eterice care nu mai servesc scopului meu. Cu puterea și bunătatea ta, eliberează-mă de orice corzi atașate de mine și care nu sunt aliniate la lumina și iubirea ta. Ajuta-mă să mă eliberez și eliberează-l și pe …. Înconjoară-mă cu lumina ta vindecătoare și protejează-mă întotdeauna, acum și pe viitor. Iți mulțumesc.”
În timp ce rostești rugăciunea, poți vizualiza și lumina divină și universală care te vindecă. Aceasta lumină îți ia din greutățile inimii și dizolvă cordonul eteric greu și toxic, înlocuind emoțiile negative acolo unde există cu iertare, acceptare, toleranță, detașare și eliberare. Imaginează-ți cum această lumină divină curge prin tine. Universul te iubește și vrea ca tu să fii bine și vindecat.
Foto: By May_Chanikran /ShutterstockCitește continuarea articolului pe pagina următoare >>>>
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară