Povestea femeilor

Povestea asta veche, spusă în slove ce au rămas doar povestite, mai menționează că, în timp ce poporul de bărbați pleca să caute hrană, să vâneze sau să se lupte cu fiarele, femeile au fost cele care au știut să păstreze focul căminului să nu se stingă- un adevăr imuabil și ancestral. Noi, femeile, aprindem focul, iar ei, bărbații, oferă locul unde căldura lui să își aibă rostul; focul pe care să îl ocrotească, să îl apere și de unde își iau atâta energie.

Povești vechi, dar adevărate, pe care le simți în suflet prin viața cuvintelor, prin felul lor franc de a fi transmise mai departe.

Și de-am fi conștiente că sfintim pământul pe care pășim și facem bolta să fie mai albastră, am avea mai multă tihnă și mai mult echilibru noi, FEMEILE- cele atât de grăbite și atât de neliniștite din ziua de azi. Șțiți voi, legenda e cu talc.

Glumeț și neaoș, subliniază că bărbații știu când ne greșesc și ne cer să îi iertăm, cu umorul lor specific care ne face să devenim și mai luminoase și mai înrădăcinate. O spune legenda, zglobiu, clar, simplu, pur.

A recunoaște greșeala, a-ți cere scuze, a accepta, a te accepta, BĂRBAT și FEMEIE, așa cum ești- ce pietre de hotar și totuși ce putere în a da voie ordinii firești a vieții să îți urmeze cursul. Acela de a CREA.

Rugi, jurăminte, viață și frumuseți. Povești rămase și transmise peste generații pentru ca bărbatul și femeia să își regăsească locul, să se regăsească unul pe altul în TOTUL care a creat TOTUL.

* Un articol de Alexandra Șerban, viatanevindeca

https://www.facebook.com/ViataNeVindeca

Foto fr si main: By BLACKDAY /Shutterstock

Garbo

Ultima actualizare: 9 Noiembrie 2020 @ 06:11

• 
• 

Mai multe despre Garbo